Cum arăta Armata Română în campaniile din Primul Război Mondial. Expoziţie la Muzeul Unirii din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotografii care surprind momente ale vieţii din tranşee, litografii, ordine semnate de generalii români, decoraţii, piese autentice, parte a echipamentului de front sunt expuse în cadrul unei expoziţii vernisate la Alba Iulia, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale şi împlinirii a 101 ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

Intitulată "Armata Română. Campaniile anilor 1916-1919", expoziţia, în care se găseşte şi macheta avionului Farman F.40, care a zburat de la Bacău la Blaj în 23 noiembrie 1918, este găzduită în aripa de nord a Sălii Unirii, la vernisaj fiind prezenţi şi militari din Garnizoana Alba Iulia.

Directorul general al Muzeului Naţional al Unirii (MNU), Gabriel Rustoiu, a afirmat că fără jertfa Armatei Române (datele variind între 230.000 şi 300.000 de morţi) nu crede că ar fi fost posibilă România Mare. Citat de Agerpres, el a menţionat faptul că România a intrat în război în 1916 "total nepregătită din punct de vedere al echipamentului militar, dar şi al pregătirii de front", iar pierderile de vieţi omeneşti au fost imense, atât în rândul armatei, cât şi în cel al populaţiei civile, în condiţiile în care armata austriacă şi cea germană deja aveau experienţă de doi ani de război.

Şi muzeograful Marius Cristea a subliniat că, la momentul intrării în război, România nu producea nici măcar o baionetă şi depindea total de furniturile venite din străinătate, confruntându-se, totodată, şi cu lipsa mâncării. "Am văzut multe raportări din 1914, 1915, în care mulţi dintre recruţi erau respinşi pentru că erau subnutriţi. Toţi acei recruţi respinşi sunt încorporaţi însă în 1916", a spus acesta. El a adăugat că, deşi s-a ajuns la o armată de 1,2 milioane de soldaţi, ca nivel de armament "stăteam foarte rău".

"Se foloseau arme de la războaiele anterioare, 1877, chiar şi de mai devreme. Erau un coşmar, pentru că erau de calibre diferite", a explicat istoricul. Marius Cristea a afirmat că în 1917 s-a produs "un miracol", respectiv misiunea generalului Berthelot, cu peste o mie de oameni specializaţi. "Reuşesc să facă efectiv un miracol. În şase luni, pun pe picioare armata română. Se aduc câteva sute de avioane, aproape o mie de piese de artilerie, milioane de gloanţe, sute de mii de obuze, astfel că pe la jumătatea anului 1917, armata română era bine pusă la punct", a arătat acesta.

Expoziţia cuprinde şi fotografii cu generalul Berthelot, dar şi multe altele. "Avem un material foarte mare. Avem o serie importantă de fotografii, aproape 300 (în inventarul MNU - n.r.) care se referă strict la viaţa de pe front", a spus şi muzeograful Ioana Rustoiu. Ea a menţionat că fotografiile expuse sunt structurate începând cu intrarea în Transilvania şi terminând cu campania din 1919 din Ungaria. Expoziţia este organizată de MNU Alba Iulia, CJ Alba şi Serviciul Alba al Arhivelor Naţionale.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO „Noaptea ca hoţii!“ Copaci seculari din Câmpeni, tăiaţi pe întuneric de frica unor proteste

 

Investiţie publică controversată: 5.000 de euro pentru un metru pătrat de spaţiu modernizat în Cetatea Alba Iulia

 

Curiosul caz al votanţilor „suplimentari“ din Câmpeni. Cum a ajuns micul oraş din Apuseni să aibă peste 18% din voturi pe liste suplimentare

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”