Contabilul primăriei din Alba care a falsificat semnătura primarului, trimis în judecată pentru uzurparea funcţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Primăriei comunei Mirăslău

Contabilul Primăriei Mirăslau din Alba, cercetat penal pentru uzurparea funcţiei şi fals material în înscrisuri oficiale a fost trimis în jduecată.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 12 martie 2020 trimiterea în judecată a inculpatului Toma Lucian, director economic al Primăriei comunei Mirăslău. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Aiud.

Funcţionarul în vârstă de 49 de ani este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de uzurpare a funcţiei (4 acte materiale) şi fals material în înscrisuri oficiale (4 acte materiale).

”În fapt, s-a reţinut că, în cursul lunii aprilie 2019, inculpatul, în calitate de referent superior – contabil în cadrul Primăriei Comunei Mirăslău, jud. Alba, ar fi îndeplinit acte care nu intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu, în sensul că a contrafăcut semnătura primarului pe mai multe ordine de plată şi a achitat facturi în valoare totală de 143.140 lei, unui număr de trei societăţi comerciale, fără ca marfa aferentă să fi fost recepţionată de primărie. 

Societăţile comerciale au beneficiat astfel de un folos necuvenit, iar Primăriei Comunei Mirăslău i-a fost cauzată o pagubă în cuantum de 143.140 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză. Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu şi este, în prezent, suspendat de drept din funcţia ocupată în cadrul Primăriei Comunei Mirăslău”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului.

Infracţiuea de uzurpare a funcţiei se pedepseşte potrivit Codului Penal cu înhisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă, în timp ce falsul în înscrisuri oficiale - cu încchisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Citiţi şi:

 

VIDEO Tensiuni într-o parcare de pe A1, în zona Sebeş. Sute de români veniţi din străinătate, ţinuţi fără mâncare şi apă

 

VIDEO Încă o familie obţine suspendarea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda. Drama oamenilor de la Oarda de Sus, obligaţi să îşi ceară dreptatea în justiţie

 

„Spaima Aiudului“ merge din nou la închisoare după ce s-a dezbrăcat în faţa unui club şi a lovit cu o sticlă un bărbat

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry