Bătălie politică PNL–PSD pentru Cupru Min SA, cea mai profitabilă exploatare minieră de stat din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uzina de prelucrare primară din Dealul Piciorului. Foto: cuprumin.ro

Cea mai profitabilă companie minieră din România, Cupru Min SA Abrud, a ajuns în centrul unor dispute politice, între PNL şi PSD, pentru funcţia de director general.

Postul este deţinut în prezent de un liberal, Tiberiu Raţiu, fost primar al oraşului Abrud, dar social-democraţii fac presiuni puternice la ministrul Economiei pentru a-şi impune reprezentatul. Problema urmează să fie tranşată la sfârşitul acestei săptămâni, când, la Abrud, este anunţată vizita ministrului Florin Spătaru. Cupru Min SA sărbătoreşte în aceste zile 45 de ani de la înfiinţare. 

Până recent, în discuţie era actualul director adjunct, Dorel Tomuş, care a mai fost director general din partea PSD înainte de numirea liberalului Raţiu. Liderii PSD Alba fac, însă, presiuni pentru numirea lui Călin Bodea, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi preşedinte al PSD Câmpeni, oraş aflat la 11 kilometri de Abrud. În martie 2022, Călin Bodea a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar în urmă cu circa o lună a fost angajat pe o funcţie de director adjunct în societate.

Dorel Tomuş are şi o problemă de integritate. ANI a emis în martie 2022 un raport prin care consideră că acesta s-a aflat în incompatibilitate în perioada 2018-2019, când a deţinut simultan funcţiiile de consilier judeţean şi director general al Cupru Min SA.

Călin Bodea (PSD) ar putea fi noul director general al societăţii. Foto Facebook

La nivel local, au existat mai multe runde de negocieri între PSD şi PNL, dar cele două părţi nu s-au înţeles pentru că fiecare partid vrea postul de director general. Funcţia are o mare influenţă politică în condiţiile în care la exploatarea minieră lucrează 500 de salariaţi, iar compania a avut în 2021 un profit uriaş, de peste 50 de milioane de lei. Această cifră este un atu important pentru directorul liberal, care speră să se menţină în funcţie, chiar dacă ministrul Economiei este de la PSD.

Vizita lui Ciucă, anulată în ultimul moment

La Abrud trebuia să ajungă miercuri şi premierul Nicolae Ciucă, dar acesta şi-a anulat vizita în ultimul moment. Ciucă trebuia să urce şi în Dealul Piciorului, să vadă procesul de producţie de la uzină şi din cariera de la Roşia Poieni. Reprezentanţii societăţii şi cei ai autorităţilor locale au decis să repare drumul de acces, pentru ca premierul să nu vadă starea dezastruoasă în care se află.

Tiberiu Raţiu (PNL) are ca atu performanţele economice foarte bune din ultimii doi ani. Foto Facebook

”S-a lucrat vreo două zile, dar când s-a aflat că nu mai vine premierul s-a oprit tot. Drumul a rămas la fel de prost ca înainte. Măcar dacă venea Ciucă ne alegeam şi noi cu un drum mai bun pe care să ajungem la serviciu”, a relatat un angajat al societăţii, sub protecţia anonimatului. 

Cariera exploatării miniere din Apuseni. Foto: cuprumin.ro

Anul financiar 2022 este mai dificil ca cei dinainte ca urmare a creşterilor de preţuri în domeniul energiei şi la combustibili, dar şi a scăderii contaţiilor la cupru pe Bursa de Metale de la Londra. Preţul cuprului a scăzut săptămâna trecută sub nivelul de 7.000 de dolari pe tonă pentru prima dată din septembrie 2020. Situaţia este atenuată parţial de creşterea valorii dolarului, valută în care Cupru Min vinde minereul de cupru unei companii din Singapore, care îl tansportă pentru prelucrare finală în China. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Povestea emoţionantă a unui copil de 10 ani care şi-a hrănit cinci zile cu cartofi patru fraţi mai mici abandonaţi de mamă

Operaţiunea „Turturica”, la final. Primăria Alba Iulia demolează un bloc locuit de romi pentru o parcare

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”