Aventura moaţelor-tulnicărese din Cîmpeni la Carnavalul de la Veneţia FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moaţele din Cîmpeni au susţinut spectacole în mai multe puncte din Veneţia. Foto: Aurel Vîrlan

România este reprezentată la Carnavalul de la Veneţia de grupul de tulnicărese ”Moaţele” din Cîmpeni, capitala Ţării Moţilor. Pentru prima dată în istorie, tulnicele din Apuseni au răsunat pe străzile celebrului oraş din Italia.

Prezenţa tulnicăreselor din Cîmpeni a fost posibilă prin sprijinul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia. „Moaţele” din Cîmpeni, judeţul Alba, au deschis expoziţia „Zestrea” din cadrul Carnavalului, colecţie inspirată din straiele Reginei Maria şi din portul tradiţional românesc.

La vernisaj au participat personalităţi din domeniul artei şi culturii din România şi din Italia, printre care şi directorul artistic al carnavalului, Stefano Karadjov. Grupul de tulnicărese a  susţinut programe de câte 15-20 de minute la sediul Institutului Român de Cultură, Rialto, Ateneo Veneto şi pe scena din San Marco. Duminică a participat la marea defilare a măştilor de pe străzile oraşului.

Carnavalul de la Veneţia a început oficial sâmbătă şi va dura zece zile, până în 28 februarie.. Evenimentul este organizat, prin tradiţie, înaintea Postului Paştelui (catolic). Prima ediţie a avut loc la anul 1162, dar prima atestare documentare datează din 1268. Carnavalul veneţian a atins apogeul în secolul al XVIII-lea, iar în 1930 a fost interzis de Mussolini. A fost reluat abia peste mulţi ani, în 1979.

Grupul de tulnicărese „Moaţele” din Cîmpeni a fost înfiinţat în anul 2006 şi are în componenţă tinere care doresc să ducă mai departe acest vechi obicei: cântatul din tulnic. Îşi desfăşoară activitatea în cadrul Casei de Cultură din Câmpeni şi este coordonat de către Cornel Igna.

Mai multe pentru tine:
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Mircea Geoană cere românilor din America să facă o petiție către noul congres american pentru eliminarea vizelor VIDEO