Un avocat indian a câştigat o bătălie în instanţă după 22 de ani de procese.... pentru suma de 25 de cenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Pixabay

Un avocat indian a câştigat o bătălie în instanţă de 22 de ani împotriva companiei publice de căi ferate pentru ca l-a suprataxat cu 20 de rupii (25 de cenţi) la un bilet de tren, relatează AFP.

În 1999, Tungnath Chaturvedi a cumpărat un bilet de tren din oraşul său natal Mathura, în statul Uttar Pradesh (nord) pentru a merge, în ziua de Crăciun, la Moradabad, situat la 300 km distanţă, conform Agerpres

Însă, angajatul de la ghişeu i-a taxat avocatului 90 de rupii (1,09 euro) în loc de 70 de rupii (85 de cenţi), preţul biletului. 

Toate solicitările sale repetate de rambursare a sumei i-au fost respinse, iar Chaturvedi a sesizat tribunalul din Mathura care, în cele din urmă, a condamnat, luna aceasta, compania feroviară să-i plătească avocatului despăgubiri de 15.000 de rupii (182 de euro). 

"Nu era vorba despre bani, ci despre drepturile mele. În calitate de cetăţean, am dreptul să pun la îndoială practicile arbitrare şi corupte ale statului şi ale mecanismelor sale", a declarat Chaturvedi, care s-a reprezentat singur în faţa tribunalului. 

Acest caz reflectă lentoarea sistemului judiciar indian, cu instanţe supraîncărcate cu aproape 50 de milioane de cazuri. 

"Am fost frustrat de întârzierile instanţei, dar ca avocat am fost hotărât să lupt până la capăt", a mai spus el. 

El a afirmat însă că victoria l-a costat mult mai mult. Avocatul susţine că a fost nevoit să se lupte pentru a obţine dreptate pe parcursul celor 120 de audieri în dosarul care s-a întins pe o perioadă de 22 de ani, prezidat de cinci judecători diferiţi. 

Tungnath Chaturvedi susţine că a trebuit să plătească 20.000 de rupii (244 de euro) cheltuieli administrative şi judiciare, în plus faţă de timpul şi energia cheltuite pentru a obţine dreptate.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile