Taximetriştii au obţinut de la Guvern măsuri semioficiale de prigoană a concurenţilor de la Uber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de taximetrişti şi şoferi de autobuz au blocat ieri principalele artere din centrul Capitalei, solicitând ca regulile privind transportul de persoane să li se aplice şi şoferilor Uber. Guvernul a promis modificarea legislaţiei.

Haos în traficul din Capitală ieri, cu prilejul protestului transportatorilor şi taximetriştilor faţă de platforma Uber care, spun ei, le face concurenţă neloială. Protestul s-a încheiat după câteva ore în care traficul în centrul Bucureştiului a fost complet paralizat. Totuşi, cei peste 3.000 de transportatori au reuşit să smulgă o promisiune de la reprezentanţii Guvernului, care i-au invitat la discuţii pe şefii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Concret, Executivul s-a angajat că va modifica atât legea taximetriştilor, cât şi Legea 38/2003, astfel încât şoferii Uber şi cei care practică transport neautorizat de persoane să poată fi amendaţi de poliţişti. Dar, cu toate că taximetriştii îşi doreau ca Uber, serviciu prezent în Bucureşti şi în alte trei oraşe din ţară, să fie interzis, acest lucru nu se va întâmpla, a precizat Vasile Ştefănescu, şeful COTAR. 

„Sub nicio formă nu pot să zic că Uber va fi interzis sau vreo altă activitate de transport, însă toată lumea care va face transport de persoane, indiferent cum, va fi autorizat, altfel nu îl va putea face. Nu poţi să faci transport virtual. Închid ochii şi mă trezesc la Constanţa”, a comentat Ştefănescu. 

De la ce a pornit scandalul 

Tot scandalul a pornit de la faptul că, în opinia taximetriştilor, şoferii Uber fac concurenţă neloială. În consecinţă, protestatarii care s-au adunat în faţa Guvernului au cerut ca legile privind transportul de persoane să se aplice „pentru toată lumea”. De asemenea, ei au solicitat şi majorarea tarifelor pentru taxi în Capitală. 

„Se scoate din lege sintagma  «în mod permanent» şi în «mod repetat»  pentru că poliţiştii pe stradă nu pot să-i amendeze, nu pot să le ia plăcuţele de înmatriculare pe şase luni «piraţilor» sau să le dea amenzile maxime, nu cum prevede legea acum. Trebuie să prindă hoţul şi să-i spună: «Pleacă, că te mai prind o dată»”, a mai spus preşedintele COTAR. 

Potrivit acestuia, în maximum 30 de zile legea taximetriştilor va fi modificată. De cealaltă parte, compania Uber este prezentă în peste 550 de oraşe din lume, aplicaţia fiind prezentă în România în patru oraşe. În Bucureşti, timpul mediu la care sosesc maşinile este de patru minute, în timp ce în alte oraşe acesta este de şase minute, arată reprezentanţii filialei din România. 

De la lansarea serviciului în România în februarie 2015 şi până în prezent, Uber a atras în total peste 250.000 de utilizatori, din care 200.000 în Capitală, iar restul la Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov.

Uber, retras în 2017 din Danemarca 

Compania s-a retras la 18 aprilie 2017 din Danemarca, după ce s-a confruntat cu o serie de plângeri din partea companiilor de taxi, dar şi a politicienilor care susţineau că firma nu îndeplineşte standardele legale ale companiilor de taxi. 

Astfel, deşi Uber are 2.000 de şoferi şi 300.000 de utilizatori în Danemarca, aceştia şi-au încheiat activitatea până ce guvernul danez va modifica legislaţia. Şi în Franţa, Germania sau Marea Britanie au existat proteste. În Franţa, Uber a fost interzis, iar în Germania funcţionează doar în anumite oraşe şi a acceptat să cumpere licenţe pentru şoferi.