Românii, încă ancoraţi în comunism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru 61% din români, comunismul este perceput drept o idee bună, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Centrul pentru Studierea Opiniei şi a Pieţei, în perioada 26 aprilie – 2 mai 2011.

Cercetarea dată publicităţii ieri scoate la iveală o raportare mai degrabă idealizată a românilor faţă de perioada represivă din trecutul recent al României. Astfel, jumătate dintre respondenţi consideră că înainte de decembrie 1989 era mai bine, în timp ce doar 23% sunt de părere că era mai rău, 14% spunând că nu a avut loc nicio schimbare a nivelului de trai.

De asemenea, raportarea românilor la ultimul lider comunist păstrează o tendinţă de idealizare, astfel că 25% din cei chestionaţi afirmă că Nicolae Ceauşescu a făcut bine României, în timp ce doar 15% cred că a făcut rău. Totodată, 38% din români afirmă că instaurarea regimului comunist în România la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost benefică, în timp ce 35% sunt de părere că a fost un lucru rău.

Despre cei 45 de ani de dictatură comunistă, 41% din români se consideră informaţi sau foarte informaţi, în timp ce 46% cred că sunt puţin informaţi sau neinformaţi, iar 11% nu îşi pot aprecia gradul de informare. Principala sursă de documentare cu privire la istoria comunismului este, pentru 44% din conaţionali, mass-media, urmată de internet (20), şcoală (15%), universitate (15%), familie sau cărţi şi filme (15%). Un procentaj semnificativ (19%) îl reprezintă însă românii care au declarat că nu-i interesează acest subiect. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.125 de persoane, eroarea de reprezentativitate fiind de 2,9%. 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare