Punctul vulnerabil al României. De ce cartografiază francezii în detaliu terenul potențialului câmp de luptă din țara noastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francezii cartografiază în detaliu terenul potențialului câmp de luptă din România. Alianța Nord-Atlantică se pregătește activ inclusiv pentru un potențial atac rusesc asupra țării noastre.

Poarta Focșanilor Foto: www.newstrategycenter.ro (Arhivă)

Pentru statul major român și aliat, Poarta Focșanilor este calea prin care o armată rusă ar căuta să invadeze România. Aflată în sudul zonei operaționale de Est a României, aceasta este o fâșie de 85 de kilometri care se întinde în patru județe: Vrancea, Galați, Brăila și Buzău. Poarta Focșanilor reprezintă o structură teritorială cheie, cu rol de coridor de mobilitate în ambele sensuri, localizată la marginea de sud a Zonei de Operații Est. 

România rămâne un punct vulnerabil pentru NATO, mai ales în situația în care Republica Moldova ar deveni un bastion pro-rus. De aceea, armata franceză, în cooperare cu cartografii români, actualizează hărțile și cartografiază în detaliu terenul țării folosind tehnologia 3D, pentru a se asigura că NATO este cât mai eficientă în respingerea unui potențial atac rusesc. Informația a fost prezentată de ziarul francez Le Figaro.

„Aliații aveau nevoie de informații actualizate despre viitorul câmp de luptă”  

Harta prezintă Munții Carpați, care formează un arc în centrul țării. Este menționată și localitatea Cincu, unde au fost dislocați peste o mie de soldați francezi după începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. La est de Cincu, harta prezintă dealurile Moldovei, iar la sud de acestea, fluviul Dunărea, care deschide drumul spre Ucraina printr-o zonă cunoscută în România ca Poarta Focșanilor, a explicat un colonel francez.

Românii numesc această regiune Poarta Focșaniului”, explică colonelul Jérôme (din motive de securitate, fiind indicat doar prenumele său n.r.) care a comandat un detașament de aproximativ 30 de soldați dislocați acolo în 2024, în cadrul Regimentului 28 Geografic, și care au participat la cartografierea României.

Din punct de vedere istoric, știm că pe aici poate trece o armată venind din est”, a mai spus acesta.

Alături de Regimentul 28 Geografic, la această lucrare a participat și o structură românească de cartografiere . „Aliații aveau nevoie de informații actualizate despre viitorul câmp de luptă”, a explicat colonelul motivele cartografierii. Acesta a mai adăugat: „Trebuia să știm unde vor fi amplasate sistemele de armament, care vor fi țintele de interes și, de asemenea, să putem anticipa mobilitatea operațională, să documentăm rutele și alte detalii esențiale”.

 În România, francezii au identificat „puncte înalte” - turnuri de apă, clopotnițe și alte construcții similare - care ar putea servi ca referință dacă este necesar. Ei au folosit un fel de „mașină Google" militară, un vehicul echipat cu camere și senzori care permit topografierea tridimensională a terenului, o versiune avansată a ceea ce oferă Google pentru hărțile sale. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Bujduveanu: Cea mai bună opţiune pentru Primăria Capitalei, „un candidat comun al coaliţiei”
România a încasat deja despăgubirile pentru tezaurul dacic furat în Olanda. Ce se întâmplă dacă artefactele sunt găsite
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile