„Prietenia cu beneficii“ dintre peştele Franck şi câinele Daisy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă unul ştie să înoate iar celălalt să latre, tot despre necuvântătoare este vorba şi acesta poate fi un argument suficient. Astfel, micile diferenţe de comunicare nu par a fi un impediment pentru ”prietenia cu beneficii” dintre un peşte şi un Buldog francez.

  Un Buldog francez denumit Daisy pare să fi legat o ”prietenie cu beneficii” cu un peştişor, devreme ce proprietara acestora, Carrie Bredy, i-a surprins în repetate rânduri ”sărutându-se” la limita suprafeţei micului lac improvizat (denumit koi pond) în care este ţinut peştişorul, şi pe care Daisy îl cercetează cu botul constant.

Deţinătoarea celor două necuvântătoare a împărtăşit lumii întregi pe Instagram şi pe Youtube momentele ”de tandreţe” dintre cele două animale.

Spectaculos este faptul că deşi Bredy mai are doi câini, pe Tomato şi Walter, pe pagina ei de Instagram, ea semnalează că doar Daisy pare a fi interesat de micul habitat al peştişorului Frank.

Totodată, Bredy este fascinată de ritualul după care cele două animale îşi consumă ”relaţia”: Frank iese cu botul său plin de solzi la suprafaţa apei, iar Daisy îi răspunde cu promptitudine la chemare, lipindu-şi gura de botul peştelui.

Nu mai încape vreo îndoială, între cei doi există o legătură nedisimulată, iar acest lucru se poate observa într-unul dintre filmuleţele postate de Bredy pe youtube.

 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare