Legea privind decontarea serviciilor de terapia durerii, publicată în Monitorul Oficial

0
Publicat:

Noua lege care prevede decontarea serviciilor medicale de terapia durerii a fost publicată în Monitorul Oficial.

Actul normativ va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării Foto: Arhivă

Legea nr. 208/2024, care modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a fost  promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial

Nouă lege prevede că: „asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea după boală şi pentru terapia durerii“.

Astfel, potrivit actului normativ, „în cazul asiguraţilor care beneficiază de serviciile medicale pentru terapia durerii, managementul durerii se realizează în cadrul medicinei bazate pe dovezi, în mod integrat şi interdisciplinar, pe baza ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naţionale de practică medicală, protocoalelor operaţionale de practică medicală sau a protocoalelor terapeutice”.

Totodată, în urma consultării cu organismele profesionale, Ministerul Sănătății, celelalte ministere și instituțiile cu rețea sanitară proprie și Ministerul Educației vor elabora strategia privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniștilor, precum și strategia privind educarea pacienților pentru prevenirea și terapia durerii.

După cum a relatat „Adevărul”, noua lege instituie dreptul asiguraților la servicii medicale pentru terapia durerii, respectiv ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii. 

Proiectul de lege a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, for decizional, după ce, la finalul lunii aprilie, propunerea trecuse de votul Senatului.

Actul normativ va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat