Premieră medicală. Doi copii vindecaţi de leucemie prin inginerie genetică cu celule de la donator universal?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorii caută noi metode de tratamente ţintite împotriva cancerelor de tot felul

Medici londonezi au declarat că au reuşit să vindece de leucemie doi pacienţi de 11 şi, respectiv, 16 luni cu ajutorul unei metode de inginerie genetică în premieră.

Tratamentul experimental a constat în prelevarea de la un donator a unor celule ale sistemului imun, modificarea lor genetică şi introducerea în corpul micuţilor. Celulele au fost modificate genetic astfel încât să nu atace celulele unui corp străin, iar pe de alta să atace celulele canceroase. Cele mai noi tratamente efectuate până acum aveau la bază aceeaşi metodă doar că celulele erau recoltate de la  pacient. Tratamentul experimental a avut loc la London’s Great Ormond Street Hospital şi deschide calea către o terapie mai accesibilă şi cu costuri mult mai reduse.

Până acum, tratamentele de ultimă oră pe imunoterapie dezvoltate de companiile farmaceutice presupuneau tot recoltarea celulelor T, dar de la pacient, reprogramarea lor astfel încât să atace celulele canceroase şi reintroducerea în organism.

Cazul celor doi copii britanici a fost descris î, Science Traslational Medicine, iar medicul Waseem Qasim, specialist în inginerie genetică, a relatat faptul că leucemia este acestora în regresie.

Subiectul a captat atenţia opiniei publice din Marea Britanie. Unii cercetători se îndoiesc însă de faptul că micuţii au fost vindecaţi şi spun că atâta timp cât aceştia au urmat şi chimioterapia, practic, nu se poate dovedi că într-adevăr că metoda poate vindeca. Ar fi grozav dacă ar funcţiona, însă, nu avem dinicio dovadă, din păcate, susţin aceştia.

Drepturile asupra noului tratament a fost vândut către o companie de biotehnologii care speră să continue eforturile până la punerea lui pe piaţă.

Tratamentele de ultimă oră care folosesc celule T ale sistemului imun recoltate de la pacienţi s-au dovedit extrem de eficiente împotriva leucemiei, jumătate dintre pacienţi fiind declaraţi vindecaţi. Costurile sunt însă uriaşe.

Partizanii utilizării celulelor T de la donator universal afirmă că pe lângă costul estimativ scăzut – 4.000 de dolari doza, faţă de 50.000 dacă se utilizează recoltarea celulelor de la pacient (care trebuie modificate şi apoi returnate acestuia) – un alt avantaj ar fi acela că pacientul ar putea fi tratat imediat.

Celulele de la donator ar putea fi transformate în mii de doze şi păstrate la congelator, putând fi administrate într-un timp mult mai scurt, au mai spus aceştia.

Competitorii – aceea care au cheltuit milioane de dolari pentru a pune la punct sistemul în care se utilizează celule T de la pacient – spun însă că nu se tem de concurenţă. „Ceea ce vor face ei în viitor, noi facem astăzi“, a dat asigurări  Robert Nelsen, Fondator al unei companii care a investit enorm în noile tratamente. „Şi, vă garantez, şi dacă cele două tratamente vor fie gale, lucru care este exclus, vă veţi dori propriile celule şi nu pe ale altcuiva“, a mai spus el.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă