Din ianuarie până acum au slăbit împreuna 206 kg. Aflaţi cum au reuşit! (P)
0Merele par să ascundă proprietăţi de nimeni intuite până de curând.
În anul 1866, în publicaţia „Notes and Queries”, s-a folosit pentru prima dată expresia: ”mănâncă un măr înainte de culcare şi vei ţine medicul departe de câştiguri”. În timp, expresia a devenit: „Un măr pe zi ţine medicul departe” (eng. an apple a day keeps the doctor away).
Cercetările de laborator au dovedit adevărul acestei expresii. Nu numai că merele au puţine calorii şi multe fibre, dar nutriţioniştii şi oamenii de ştiinţă au descoperit că au multiple efecte benefice asupra sănătăţii, prevenind şi ameliorând numeroase boli. Proprietăţile lor curative şi de prevenire au atras atenţia cercetătorilor din întreaga lume.
Astfel s-a ajuns la descoperirea efectelor benefice ale merelor asupra pierderii în greutate. DA, merele deţin proprietăţi de ardere a grăsimilor, dar nu în orice condiţii. În primul rând, merele trebuie să fie transformate în cidru, iar ulterior în oţet din cidru de mere.
Pierderile de greutate sunt spectaculoase: până la 5 kg pe saptamana, fără nicio greutate. Totodată oţetul din cidru de mere deţine proprietăţi uluitoare de curăţire şi detoxifiere a organismului. Odată purificat şi reactivat, organismul va începe să funcţioneze la parametrii normali, ca în tinereţe, atunci când puteam mânca orice, fără să ne îngrasam.
Singurul dezavantaj al oţetului din cidru de mere este gustul înţepător şi implicit aciditatea sa, ceea ce poate cauza o reacţie de iritare a tubului digestiv. Puţini oameni reuşesc să bea oţet din cidru de mere în fiecare zi. Poate şi de aceea, această cură, deşi naturală si sigură, nu a fost la fel de celebră ca altele.
Însă, acum nu mai este nevoie să bem oţetul din cidru de mere ca atare. Mai nou este disponibil într-o formă de zeci de ori mai concentrată: capsule fără gust şi fără miros.
Disponibile acum şi în România, capsulele cu oţet din cidru de mere acţionează chiar acolo unde a apărut problema: metabolismul leneş şi pofta de mâncare excesivă. Majoritatea dintre noi, mai ales după vârsta de 30 de ani, dacă nu şi mai devreme, ne luptăm cu propriul metabolism şi de aceea, deşi mâncăm poate mai puţin decât înainte, nu reuşim să slăbim, ba dimpotrivă, mai punem câteva kilograme în fiecare an. Se pare că oţetul din cidrul de mere reuşeste, într-un timp foarte scurt, să accelereze metabolismul şi să ajute la drenarea grăsimilor acumulate pe abdomen, fese şi coapse, transportul lor catre musculatură şi, în final, la arderea şi transformarea lor în energie.
Cura cu oţet din cidru de mere este recomandată celor care vor să slăbească într-un mod natural, celor ocupaţi care n-au timp să-şi planifice un meniu de dietă si celor grăbiţi care nu doresc să aştepte 3 luni pentru a slăbi. Dovada stau mărturiile celor care au slăbit din ianuarie până acum peste 200 kg...rezultatele lor vorbesc de la sine. Descoperiţi-le povestea şi aflaţi aici cum au reuşit să piardă toate kilogramele lor în plus şi să ajungă la greutatea la care pe vremuri doar visau.