Avertizări cod galben emise de ANM. Județele unde sunt anunțate ploi și vijelii

0
Publicat:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de cod galben pentru caniculă și instabilitate atmosferică, valabile de duminică, 3 august, și până luni dimineață, urmând ca de mâine disconfortul termic să se extindă și în alte regiuni ale țării, inclusiv în București.

ANM anunță averse torențiale și descărcări electrice. FOTO: Freepik.com

Duminică, în intervalul ora 12:00 – 21:00, județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman se vor afla sub cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor atinge 35–36 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Începând cu ora 20:00 și până luni, ora 07:00, este în vigoare o altă atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru regiunile Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și Carpații Occidentali.

ANM anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50–70 km/h, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 20–30 l/mp și izolat pot depăși 40 l/mp.

Caniculă extinsă de luni, inclusiv în Capitală

De luni, 4 august, în intervalul prânz – ora 21:00, o nouă avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat va fi în vigoare pentru sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei, sud-vestul Dobrogei, fiind vizat și Bucureștiul.

Maximele vor urca din nou la 35–36 de grade, iar ITU va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Potrivit meteorologilor, sudul și sud-estul țării vor rămâne sub influența aerului tropical până la mijlocul săptămânii viitoare, cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG