Foto Unul dintre prietenii lui Vlad Pascu, găsit mort în propria locuință. Tânărul a fost la spital cu o zi înainte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit mort marți, 15 aprilie, într-o locuință din Sectorul 2. Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba de Rareș, cunoscut sub porecla „Castron”, unul dintre prietenii lui Vlad Pascu.

Fotografie primită la redacția ”Adevărul”

Tânărul ar fi chemat ambulanța pe parcursul zilei de luni, fiind transportat ulterior la spital. A plecat de la spital și a fost găsit, ulterior, mort acasă, spun surse pentru „Adevărul”.

La data de 15.04.2025, Secția 8 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani”, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Fotografie primită la redacția ”Adevărul”

În cauză au fost solicitați polițiștii din cadrul Serviciului Omoruri, care au preluat cercetările la fața locului. În urma examinării medico-legale nu au fost constatate urme de violență.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor ce au determinat decesul”, potrivit sursei citate.

Cercetarile sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul.

Câteva fotografii au fost trimise redacției noastre de o persoană care a dorit să-și păstreze anonimatul, fotografii însoțite de următorul text:

”Duma Tudor, cunoscut și ca "Maru", a fost live pe TikTok în timp ce îl filma pe prietenul său Rareș, cunoscut sub porecla "Castron", aflat într-o stare critică, posibil în urma consumului de droguri. Din imagini reiese că Maru nu a intervenit pentru a-l ajuta, ba chiar a continuat să filmeze în timp ce starea lui Rareș se înrăutățea”.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat