Iohannis se întâlneşte joi cu conducerea CSM la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni joi, de la 11:00, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicoleta Tînţ, şi cu vicepreşedintele CSM, Tatiana Toader, potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

Întâlnirea are loc la solicitarea conducerii CSM, potrivit sursei citate. Agenda discuţiei nu a fost făcută publică, dar întâlnirea vine pe fondul votării în Parlament a legii care desfiinţează pensiile de serviciu ale magistraţilor. CSM s-a pronunţat public împotriva desfiinţării pensiilor.

Reamintim că şefa Instanţei supreme Corina Cobu a arătat că decizia Legislativului  de a elimina pensiile speciale, printre care şi pensiile de serviciu ale magistraţilor, este una „tristă şi stupefiantă”. Judecătoarea Corina Corbu a emis un comunicat în care anunţă că miercuri, la ora 18:00, a convocat Adunarea Generală a magistraţilor la ICCJ.

Legea votată miercuri de Camera Deputaţilor a fost iniţiat de parlamentarii PNL şi vizează eliminarea pensiilor speciale pentru pe deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular, membrii Curţii Constituţionale, precum şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, arată hotnews.ro. Actul normativ nu îi vizează pe militari şi poliţişti.

În Parlament a existat şi un proiect de lege al USR care prevedea însă plafonarea pensiilor pentru magistraţi şi militari, dar Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor, condusă de deputatul PSD Adrian Solomon, a optat pentru varianta PNL, pe care a susţinut-o şi PSD.

Mai mulţi politicieni au acuzat că această lege este un exerciţiu de imagine, fiind previzibil că va fi declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională.

Instanţa supremă va ataca la Curtea Constituţională actul normativ, au declarat marţi pentru HotNews.ro surse oficiale. Abrogarea pensiei de serviciu a magistraţilor a fost declarată neconstituţională prin decizia Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010.

"Curtea constată că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu. Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cât şi în jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile independenţei justiţiei”, se arată în decizia din 2010 a Curţii Constituţionale.

Pensia de serviciu pentru magistrati a fost instituită în anul 1997, ca urmare a modificării şi completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatorească, înlocuită de Legea 303/2004.

Magistraţii beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Peste 300 de judecători şi procurori au trimis zilele trecute o scrisoare preşedintelui, premierului şi preşedinţilor Camerelor Parlamentului în care aduc argumente pentru pensiile de serviciu, recunoscând însă existenţa unor anomalii şi inechităţi pentru rezolvarea cărora oferă soluţii.

Printre anomaliile semnalate de magistraţi se numără aceea că persoane care au activat în avocatură pot intra în magistratură înainte de a se pensiona, astfel încât să primească pensie de serviciu.

O altă anomalie este că pensia poate ajunge să fie mai mare decât salariul întrucât modificările legislative făcute de PSD au generat un astfel de paradox: în condiţiile în care pensia de serviciu a unui magistrat este 80% din ultimul venit lunar brut, iar salariul brut a fost majorat, valoarea pensiei a crescut la rândul său. Astfel, un magistrat care avea un salariu net de 15.000 de lei poate să se pensioneze cu 18.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute