Evaluare Naţională 2019. La ce oră trebuie să fie elevii în clase şi ce pot avea asupra lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Peste 154.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru susţinerea Evaluării Naţionale, informează Ministerul Educaţiei. Copiii îşi pot lua o sticlă cu apă în sălile de examen, dar trebuie să ştie că nu au voie cu telefoanele mobile, nici măcar închise, asupra lor.

Potrivit situaţiei centralizate de MEN, 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională 2019.

Prima probă are loc mâine, 18 iunie, la Limba şi literatura română. 

Regulile de examen

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

„Copiii vor intra în săli intre 8.00-8.30 în baza buletinului sau a carnetului de note. Între 8.30-9.00 li se va face instructajul, vor completa coltul foii de concurs pe care ulterior il vom securiza. Examenul va incepe la orele 9.00 si se va sfarsi la orele 11.00, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar..

Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate (cartea de identitate, carnet de note sau certificatul de naştere) şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică. Copiii pot avea şi o sticlă cu apă asupra lor. Aceasta nu trebuie să aibă etichetă.

„Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.)”, a transmis MEN.

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 - 20 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Evaluare Naţională 2019. Calendarul complet

Potrivit Ministerului Educaţiei, prima probă din cadrul Evaluării Naţionale 2019, la Limba şi literatura română, a fost programată pe 18 iunie, marţi. Examenul la Matematică a fost programat pentru joi, 20 iunie, iar vineri, pe 21 iunie, se suţine proba la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele sunt afişate pe 25 iunie, până la ora 12:00. În aceeaşi zi sunt depuse şi contestaţiile, între orele 14:00 şi 20:00. În următoarele zile vor fi soluţionate contestaţiile, iar pe 29 iunie sunt afişate rezultate finale.

Repartizarea computerizată la liceu va avea loc pe 12 iulie 2019. Admiterea la liceu se realizează pe baza notelor de Evaluarea Naţională şi din clasele V-VIII. 

3 – 7 iulie 2019 Elevii de clasa a VIII-a completează fişele de înscriere la liceu

4 – 8 iulie 2019 Verificarea fişelor de înscriere la liceu şi corectarea eventualele greşeli în baza de date computerizată

12 iulie 2019 Repartizarea computerizată la liceu

Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporţie de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%). 

Mai multe pentru tine:
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi