Vladimir Putin consolidează poziția Rusiei în primele trei mari forțe navale ale lumii

0
Publicat:

Vladimir Putin a aprobat o nouă strategie navală pe termen lung, care să îi consolideze poziția pe care o ocupă în topul celor mai mari trei forțe maritime din lume.

În ciuda ăierderilor suferite, Rusia rămâne a treia forţă navală din lume. FOTO: arhivă

Infomaţia a fost dezvăluită de consilierul prezidenţial Nikolai Patruşev, în cadrul unui interviu publicat luni, 9 iunie, în presa din Rusia şi preluat de agenţiile de ştiri.

În ciuda pierderilor suferite de forţele navale de începutul războiului din Ucraina, cele mai multe clasamente întocmite la nivel internaţional afirmă că Rusia este în continuare în top 3 al celor mai puternice flote din lume, după China şi Statele Unite ale Americii.

În interviul acordat presei naţionale, Nikolai Patruşev, fost ofiţer KGB, care a lucrat împreună cu Putin în oraşul Sankt Petersburg din nordul Rusiei în perioada sovietică, a declarat că Vladimir Putin a aprobat noua strategie navală, intitulată „Strategia pentru dezvoltarea marinei ruse până în 2050”, la sfârşitul lunii mai.

„Poziţia Rusiei ca una dintre cele mai mari puteri maritime ale lumii se reface treptat. (...) Este imposibil să desfăşurăm o astfel de muncă fără o viziune pe termen lung a scenariilor de dezvoltare a situaţiei din oceane, a evoluţiei provocărilor şi ameninţărilor şi, bineînţeles, fără a defini scopurile şi obiectivele cu care se confruntă Marina Rusă”, a continuat consilierul prezidenţial rus.

Consilierul Kremlinului nu a explicat în ce anume constă această strategie, dar Rusia a mărit cheltuielile pentru apărare şi securitate la niveluri înregistrate în timpul Războiul Rece ca procent din Produsul Intern Brut.

Potrivit unui raport al Departamentului de Apărare al SUA, în anul 2021 China avea cea mai mare flotă din lume şi se preconizează ca până în 2030 forța navală de luptă a Beijingului să crească la 460 de nave.

Pe de altă parte, mai multe surse sugerează că Rusia are 79 de submarine, inclusiv 14 submarine cu propulsie nucleară şi dotate cu rachete balistice, precum şi 222 de nave de război. Flota sa principală este Flota de Nord cu sediul în Severomorsk, la Marea Barent.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet