Google Maps dezvăluie flota secretă a Chinei. Unde se află baza strategică unde este staționată

0
0
Publicat:

Imaginile recent surprinse de Google Maps au scos la iveală o parte din arsenalul nuclear secret al Chinei, stârnind temeri tot mai mari privind o posibilă escaladare a conflictului cu Taiwanul. Conform acestor imagini, șase submarine nucleare chineze sunt staționate într-o bază din Marea Galbenă, aproape de Qingdao, un punct strategic care le permite acces rapid atât în Marea Chinei de Est, cât și în Marea Japoniei.

Submarine nucleare chinezești/FOTO:X
Submarine nucleare chinezești/FOTO:X

Aceste imagini, publicate de analistul australian Alex Luck pe platforma X, arată o expansiune continuă a flotei de submarine a Chinei, care pare să vizeze un echilibru de forțe în fața puternicei armate navale americane din Pacificul de Vest.

Baza, cunoscută sub numele de „Prima Bază de Submarine”, adăpostește cel puțin șase submarine nucleare active. Printre acestea se află submarinele de tip 091, 093A, dar și o navă încă nedezvăluită, despre care Luck presupune că ar fi în reparatii. De asemenea, în imagini apare și un submarin de tip 092, ce a fost înlocuit recent de tipuri mai noi de submarine, cum ar fi 094.

În același timp, în regiune, Statele Unite au desfășurat cinci submarine nucleare în insula Guam, un punct strategic de rezistență în Pacificul de Vest. Potrivit raportului Pentagonului privind puterea militară a Chinei, „Forțele Navale ale Armatei de Eliberare a Poporului” (PLA Navy) își modernizează constant flota de submarine, iar numărul acestora continuă să crească, pe măsură ce noile tehnologii sunt integrate și noile șantiere navale sunt dezvoltate.

Tensiunile între China și Taiwan rămân în creștere, iar Taipei a lansat, recent, jocuri de război care simulează scenariul unui atac complet din partea Chinei. Aceste exerciții sunt parte din seria anuală Han Kuang, care pune la încercare capacitățile de apărare ale insulei. Taiwanul este, fără îndoială, conștient de vulnerabilitățile sale în fața unei posibile invazii chineze, iar simulările includ și scenarii de atacuri agresive care nu duc până la o invazie totală.

Portavioane de ultimă generație

Liderul de la Beijing, Xi Jinping, a declarat în repetate rânduri că reunificarea Taiwanului cu China continentală este „inevitabilă” și nu a exclus utilizarea forței pentru a impune acest lucru. De asemenea, campania de dezinformare a Chinei împotriva Taiwanului s-a intensificat, folosind tehnologii de ultimă oră, inclusiv inteligența artificială, pentru a submina unitatea națională a insulei.

În fața acestor evoluții, amenințările de război în regiune rămân iminente, iar Beijingul nu ezită să-și extindă puterea militară, construind un număr semnificativ de barje pentru a transporta trupe și echipamente grele, la fel ca în timpul celebrei operațiuni Ziua Z din 1944. Aceasta face parte dintr-o strategie mai largă care include și dezvoltarea unei flote de portavioane de ultimă generație, capabile să lanseze avioane de luptă simultan pe patru piste.

Aceste manevre și demonstrații de putere militară vin într-un context regional tot mai tensionat, iar preocupările internaționale legate de o posibilă invazie a Taiwanului sunt pe cale să devină realități înfricoșătoare, pe măsură ce Beijingul continuă să-și întărească forțele.

China

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite