Cine sunt posibilii succesori ai lui Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiindcă alegerile prezidenţiale din Rusia se apropie, iar Vladimir Putin nu a anunţat dacă va mai candida pentru un nou mandat de preşedinte, politologii ruşi din cadrul Fondului de politică de la Sankt Petersburg au întocmit o listă de candidaţi pentru succesiunea liderului de la Kremlin.

Cel mai bine plasat ar fi, în opinia politologilor de la Fondul de politică din Sankt Petersburg, premierul rus Dmitri Medvedev, care a mai deţinut funcţia de preşedinte din 2008 până în 2012.

Apoi urmează primarul Moscovei, Serghei Sobianin, care câştigă popularitate după ce a trecut printr-o criză din cauza „modernizării Capitalei“.

Locul al treilea a fost atribuit guvernatorului regiunii Tula, Aleksei Dumin, care se bucură de o popularitate ridicată în regiunea sa.

Al patrulea candidat, potrivit clasamentului, este Serghei Şoigou, ministrul rus al Apărării.

Preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse (camera superioară a parlamentului rus), Valentina Matvienko, închide lista de cinci lideri.

După aceştia urmează Aleksei Kudrin, fost ministru rus al finanţelor (2000-2011), în prezent preşedinte al Consiliului Director al Centrului pentru Dezvoltare Strategică. Locul al şaptelea este ocupat de Serghei Kirienko, director adjunct al Administraţiei Prezidenţiale, urmat de Anton Vaino, directorul Administraţiei Prezidenţiale.

Nu este de neglijat nici Viatceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus). Al zecelea potenţial succesor al lui Putin este Igor Setcin, preşedintele consiliului de administraţie al companiei petoliere Rosneft.

După cum subliniază autorii acestui studiu, acest clasament este  bazat pe cinci parametri, inclusiv comunicarea, obiectivele, dinamismul, absenţa conflictelor şi nivelului de obiectivitate. Experţii au subliniat, de asemenea, că în cercetarea lor s-au concentrat asupra persoanelor publice, fără a lua în calcul sprijinul acordat unui sau altuia de Vladimir Putin. Persoanele puţin cunoscute sau ne-publice nu au fost incluse în studiu. Cu toate acestea, posibilitatea unor surprize nu este exclusă.

Experţii au subliniat că la vârful puterii ruse nu s-a declanşat operaţiunea de găsire şi promovare a unei noi figuri politice şi asta nu se va întâmpla până când Vladimir Putin nu va lua o decizie oficială.

 Într-o discuţie cu copiii talentaţi din centrul educaţional Sirius din Soci, preşedintele rus a mărturisit că nu ştie încă dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2018, subliniind că are multe activităţi în afara politicii care îl pasionează.

Fondul de politică de la Sankt Petersburg, Centrul rusesc pentru cercetare şi expertiză, este o organizaţie autonomă, non-profit creată în 2002 pentru a studia opinia societăţii şi procesele sociale, efectând  cercetări politice şi sociologice, notează agenţia sputnik.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie