Am trăit să o vedem şi pe asta: Rusia, ţara fără opoziţie solidă şi fără alegeri libere, critică sistemul electoral din Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ella Pamfilova, femeia care face jocul electoral în Rusia după placul lui Putin FOTO EPA-EFE

Şefa Comisiei Electorale ruse a apreciat luni că votul prin corespondenţă în Statele Unite a lăsat „spaţii imense” unor posibile fraude electorale, preluând astfel retorica echipei lui Donald Trump, relatează AFP.

„Eu am avut ocazia, în trecut, să studiez minuţios experienţa votului prin corespondenţă în Statele Unite. Pentru mine, concluzia este clară: este vorba despre un anacronism care, în varianta americană, deschide imense spaţii unor posibile falsificări”, a declarat agenţiei ruse de presă de stat TASS Ela Pamfilova.

În opinia sa, sistemul de vot prin corespondenţă în Statele Unite ar permite „votul multiplu, pierderea buletinelor indezirabile, avântul votului morţilor”, care ţin de „absenţa unui control sistematic al procesului electoral pe cale poştală în ansamblul său”. Pamfilova nu a făcut decât să menţioneze temele de propagandă difuzate intens în ultimele zile de Moscova pe reţelele sale de troli şi mass-media.

Preşedintele în exerciţiu Donald Trump, înfrânt de către democratul Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, nu a recunoscut victoria rivalului său, apreciind - fără să prezinte vreo probă - că scrutinul este fraudulos şi arătând cu degetul mai ales spre votul prin corespondenţă, care a înregistrat o ascensiune importantă anul acesta, din cauza pandemiei de COVID-19.

Preşedintele rus Vladimir Putin este unul dintre puţinii lideri ai lumii care nu l-au felicitat pe Joe Biden.

Relaţiile ruso-americane au continuat să se deterioreze după acuzarea Moscovei de amestec în alegerile prezidenţiale din 2016 în vederea favorizării lui Donald Trump.

Miliardarul republican a negat mereu că a beneficiat de eforturi ruse, la fel ca liderul de la Kremlin, în pofida concluziilor anchetatorilor americani.

Alegerea lui Joe Biden riscă să crească şi mai mult tensiunile cu Rusia.

Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama a promis mai multă fermitate împotriva Moscovei, în timp ce Donald Trump nu-şi ascunde admiraţia faţă de preşdintele rus.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare