Volniţchi: SUA nu sunt încântate de „prietenia” cu guvernarea de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ale Americii nu sunt încântate de această „prietenie” cu guvernarea de la Chişinău, dar o acceptă ca partener cu putere de decizie până la alegerile care pot aduce alte forţe la putere. Declaraţii în acest sens a făcut analistul politic Igor Volniţchi în cadrul emisiunii „Sfatul Ţării” de la 10TV, citat de IPN.

În opinia analistului, SUA îşi caută interesul imediat, iar acesta presupune că trebuie să ai un partener în rândul celor cu putere de decizie. ”Eu nu cred că SUA sunt încântate de această „prietenie” cu regimul de la Chişinău pentru că SUA ca şi europenii înţeleg foarte bine ce înseamnă actuala guvernare a Republicii Moldova”, a spus Igor Volniţchi.

Analistul a mai spus că SUA probabil şi-ar dori parteneri mai credibili în Moldova cum este Maia Sandu, Andrei Năstase sau alte forţe. „Până când aceste forţe nu vor ajunge la putere, SUA vor prefera deschis să lucreze cu cei pe care pot miza la moment”, a afirmat analistul.

Moldova a ajuns într-un context inedit, care nu putea fi anticipat de nimeni nici chiar cu un an în urmă – dacă se va reuşi apropierea atât de rapidă a Ucraine de NATO, în 2020, Republica Moldova va fi o fâşie de pământ dintre două state membre ale Alianţei Nord-Atlantică. „Mai grav este că Moldova are un teritoriu controlat de un regim separatist. Moldova are pe teritoriul său o prezenţă militară străină, chiar dacă în Constituţie este prevăzut principiul de neutralitate. Şi mi mult ca atât, în raioanele de est ale Republicii Moldova noi avem cel mai mare depozit de armament necontrolat din Europa. Iată toate acestea vin să arate cât este de importantă ţara Republica Moldova pentru NATO pentru că toate acestea se pot pomeni în interiorul Alianţei”, a declarat Igor Volniţchi.

De aceea, în opinia analistului, SUA au în vedere următoarele alegeri din Republica Moldova care ar putea avea loc fie la finele anului 2018, fie la începutul anului 2019. ”Dar până se instalează noua putere este deja jumătatea anului 2019. Asta înseamnă că mai rămâne foarte puţin, doar un an, până la termenul orientativ pe care şi l-a fixat Ucraina de aderare la NATO şi pe care se pare că l-a agreat şi SUA, şi Alianţa Nord-Atlantică.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele