Vladimir Voronin afirmă că Moldova nu s-a realizat ca stat independent şi nici cetăţenii nu au devenit mai independenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, şef de stat în perioada 2001-2009, consideră că Moldova nu s-a realizat ca stat independent. Ţara rămâne divizată, falimentată economic şi social, capturată de corupţi.

„Independenţa a venit pe neaşteptate. Nimeni nu s-a aşteptat că URSS-ul poate fi distrus de un grup de trădători în frunte cu Gorbaciov. Toate declaraţiile care au fost expuse sau scrise de aşa-numiţii luptători pentru independenţă şi democraţie sunt false şi demagogice. De menţionat că tocmai din cauza acestor „luptători” Moldova ca stat independent nu s-a realizat”, a subliniat fostul şef de stat într-o declaraţie pentru IPN, cu ocazia celei de-a 27-a aniversări a Independenţei.

În opinia sa, cetăţenii nu au devenit cu nimic mai independenţi şi, de fapt, sunt dezorientaţi de proiectele naţionale realizate în ţară. Prin urmare, rezultatul poate fi văzut pe faţă, prin plecarea masivă peste hotare, o mare parte emigrând definitiv.

Vladimir Voronin susţine că în aceste condiţii este imposibil să prognozezi viitorul.

„Acest viitor poate fi realizat doar prin consolidarea societăţii pe care o reprezentăm noi, cetăţenii acestei ţări. Doar aşa vor fi schimbări radicale care vor îndrepta Moldova pe calea dezvoltării ca stat cu adevărat independent”, a mai spus liderul PCRM.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani