Valeriu Streleţ a avut prima întâlnire oficială în calitate de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a reiterat dorinţa Uniunii Europene de a susţine Republica Moldova în procesul de modernizare şi de a acorda tot sprijinul noului cabinet de miniştri al ţării.

În cadrul unei întrevederi cu nou prim-ministru, Valeriu Streleţ, Pirkka Tapiola a menţionat cât de importantă a fost învestirea unui nou Guvern pentru asigurarea stabilităţii în Republica Moldova.

La rândul său, premierul s-a arătat deschis pentru un dialog eficient cu partenerii europeni. „Este firesc să am această primă întrevedere oficială în calitate de prim-ministru cu dumneavoastră, reprezentantul Uniunii Europene la Chişinău. Avem o agendă ambiţioasă şi suntem ferm convinşi că vom reuşi să o realizăm cu succes, împreună cu partenerii noştri”, a precizat prim-ministrul Valeriu Streleţ.

În cadrul întrevederii s-au discutat aspectele cooperării bilaterale, implementării Acordului de Asociere Republica Moldova şi UE şi priorităţile de activitate în perioada imediat următoare. Un subiect aparte al discuţiei a vizat stadiul actual al realizării condiţionalităţilor privind crearea Zonei de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător, inclusiv în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”