Un poliţist de frontieră şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier la Ialoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al poliţiei de Frontieră şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier produs, joi seara, pe traseul Chişinău-Hânceşti. Bărbatul se afla la volanului unui automobil care s-a ciocnit cu un microbuz de la întreprinderea municipală „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”.

Contactată de IPN, ofiţerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Mariana Beţivu, a declarat că la volanul automobilului se afla un bărbat de 43 de ani, care se deplasa din Baurci, raionul Ceadâr-Lunga, spre municipiul Chişinău. În raionul Hânceşti, deplasându-se în curbă, pe stânga, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteo, carosabilul fiind umed, şoferul a pierdut controlul volanului. Automobilul a ieşit pe contrasens şi a lovit lateral-frontal microbuzul.

În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost preluat în stare inconştientă de ambulanţă şi transportat la Institutul de Medicină Urgentă. De ajutor medical au avut nevoie şi patru pasageri din microbuz, cu vârstele cuprinse între 43 şi 55 de ani, ei fiind transportaţi la Spitalul raional Ialoveni. În microbuz se aflau în total 18 pasageri.

Peste câteva ore de la producerea accidentului, şoferul din automobil s-a stins la spital.

Ofiţerul de presă al Poliţiei de Frontieră, Raisa Noviţchi, a declarat pentru IPN că, în timpul producerii accidentului, bărbatul era în afara orelor de serviciu. El activa în calitate de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Perjei din cadrul Direcţiei regionale Sud. Activează în cadrul Poliţiei de Frontieră din anul 2017, iar în Ministerul Afacerilor Interne – din 2001.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple