Şalaru: Prin demiterea mea, Ghimpu i-a făcut cadou lui Dodon Ministerul Apărării. Începe o perioadă neagră!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anatol Şalaru, proaspăt demis din funcţia de ministru al Apărării de către preşedintele Igor Dodon, îl acuză pe şeful său de partid, Mihai Ghimpu, că prin solicitarea sa de a-l demite i-a făcut un cadou şefului statului şi avertizează că, de acum, va începe o etapă grea, în care va fi nevoie „să ne apărăm identitatea românească”.

„Cu puţin timp în urmă, la solicitarea expresă a lui Mihai Ghimpu, Igor Dodon a semnat decretul de demitere a mea din funcţia de ministru al Apărării. Plec din această funcţie cu conştiinţa împăcată că nu am fost demis pentru încălcări sau nerealizări în activitatea de ministru, ci doar pentru că am cerut schimbarea preşedintelui PL. Nu mi-am imaginat niciodată că sub conducerea lui Mihai Ghimpu, Partidul Liberal se va transforma într-un partid de tip bolşevic unde, cei care contestă supremaţia liderului sunt executaţi. 
 
Prin demiterea mea, Mihai Ghimpu i-a facut cadou lui Dodon Ministerul Apărării. Iată că după cuplul Roşca-Voronin un nou cuplu politic, Ghimpu-Dodon, intră în arena politicii moldoveneşti. Le doresc succes!


Din păcate, pentru Republica Moldova începe o perioadă neagră în care, din nou, va trebui să ne apărăm identitatea românească, să ne apărăm fiinţa naţională. Republica Moldova are nevoie de o revoluţie morală, o revoluţie a bunului simţ. Lupta continuă”, notează Şalaru pe pagina sa de Facebook.

Amintim că Igor Dodon niciodată nu s-a resemnat cu candidatura lui Şalaru la funcţia de ministru al Apărării, iar PSRM, pe care îl conducea până a ajunge preşedinte, a semnat mai multe moţiuni de cenzură pe numele acestuia.

În urma conflictului dintre Ghimpu şi Şalaru, PL i-a retras sprijinul politic ministrului, iar liderul PL a solicitat premierului şi şefului statului demiterea lui Anatol Şalaru,

Mihai Ghimpu a anunţat că îl va propune pe Valeriu Munteanu în această funcţie, actualul ministru al Mediului.

La rândul său, Igor Dodon afirmă că va examina această candidatură şi va ua o decizie, în funcţie dacă Munteanu corespunde sau nu ceronţelor funcţiei.

Reieşind din faptul că Valeriu Munteanu se declară un unionist, iar inclusiv unul din motivele demiterii lui Şalaru a fost faptul că era unionist, şansele ca Dodon să semneze un decret de numire în funcţie al lui Munteanu sunt minime.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume