Purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe“ ar putea fi interzisă în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panglica de 200 de metripurtată prin capitală în timpul unui marş FOTO: grenada.md

Potrivit unui proiect de lege înregistrat de deputaţii liberali Mihai Ghimpu, Gheorghe Brega, Corina Fusu, Valeriu Munteanu prevede includerea unor sancţiuni în Codul Contravenţional pentru cei care vor purta panglica negru-oranj.

Conform proiectului de lege, articolul 322 ce vizează modul de folosire a simbolurilor publice urmează a fi completat cu un aliniat ce prevede sancţiuni pentru cei care vor utiliza panglica „Sfântul Gheorghe“. Astfel, persoanele fizice urmează fi amendate cu până la 2.400 de lei, cele juridice – până la 5.000 de lei, şi maximum 4.000 de lei pentru persoanele cu funcţii de răspundere.

În nota informativă semnată de liberalul Gheorghe Brega, utilizarea acestui simbol „crează tensiune în societate, având un grad de pericol social sporit şi care instigă la acţiuni cu caracter antinaţional“.

„Constituţia prevede expres: «Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial,la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional»“, se mai spune în motivaţie.

Din aceste considerente, utilizarea simbolului, după părerea deputaţilor din fracţiunea PL trebuie interzisă, iar persoanele care nu se conformează trebuie sancţionate contravenţional.

O imensă panglică „Sfântul Gheorghe“ a fost întinsă în centrul Chişinăului la începutul lunii mai, cu ocazia Zilei Victoriei.

Mai multe pentru tine:
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online