Interviu Președintele Republicii Moldova: „Federaţia Rusă trebuie să îşi retragă trupele şi armamentul din regiunea transnistreană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Timofti

Afirmația aparține președintelui Republicii Moldova Nicolae Timofti și a fost făcută în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor de peste Prut. Șeful statului spune că indiferent de modul în care decurg negocierile în formatul 5 +2, Federaţia Rusă trebuie să îşi retragă trupele şi armamentul, în conformitate cu angajamentele pe care şi le-a asumat pe plan internaţional încă în 1999.

„Faţă de muniţiile ruseşti depozitate la Colbasna şi trupele care păzesc acele muniţii, poziţia noastră rămâne neschimbată: Federaţia Rusă trebuie să îşi retragă trupele şi armamentul, în conformitate cu angajamentele pe care şi le-a asumat pe plan internaţional, începând de la summit-ul OSCE de la Istanbul, din 1999. Aceasta indiferent de modul în care decurg negocierile în formatul 5 +2“, a declarat Nicolae Timofti pentru cronicaromana.ro.

De asemenea, șeful statului a menționat că Republica Moldova trebuie să continue implementarea a angajamentelor asumate față de UE, dar și să părtreze relaţii prieteneşti, de cooperare economică şi culturală cu statele CSI. „Da, unele grupuri politice din Republica Moldova încearcă să promoveze ideea integrării într-o aşa-numită uniune euroasiatică, care de facto nici nu există. Dar noi trebuie să ne concentrăm pe procesele de eurointegrare, întrucât am pornit aceste procese şi trebuie să le ducem la capăt. Nu putem oscila la nesfârşit între două opţiuni de dezvoltare. În acelaşi timp, vom păstra relaţiile prieteneşti, de cooperare economică şi culturală cu statele CSI", a mai declarat președintele.

Nicolae Timofti a vorbit și despre proiectele de cooperare între Republica Moldova și NATO. Președintele susține că recenta in­terzicere a simbolurilor sovietice este un prim pas spre îndepărtarea prejudecăţilor privind caracterul de inamic al Alianţei Nord-Atlantice. „Cu ajutorul NATO am nimicit sute de tone de pesticide rămase pe teritoriul ţării noastre din perioada sovietică. Eu sunt încrezător că asemenea acţiuni, du­blate de o mai bună comunica­re cu cetăţenii noştri, vor îndepărta prejudecăţile care încă se mai pot întâlni la Chi­şinău, privind caracterul de inamic al Alianţei Nord-Atlantice. Un prim pas în această direcţie este recentă in­terzicere a simbolurilor sovietice. Se ştie că ostilitatea faţă de NATO a fost cultivată în perioada sovietică“, a mai declarat Nicolae Timofti.

Până la 5 august CEC se va pronunța dacă va fi sau nu organizat un referendum de aderare a Republicii Moldova la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa