O tânără din Chişinău, ţinută două zile într-un apartament şi supusă unor acţiuni cu caracter sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O locuitoare a Capitalei în vârstă de 31 ani s-a adresat recent după ajutorul poliţiştilor sectorului Botanica, afirmând că ar fi fost privată de libertate şi supusă unor acţiuni forţate cu caracter sexual de către un individ în vârstă de 44 ani.

În urma acţiunilor întreprinse şi circumstanţelor preliminare constatate, poliţiştii au localizat şi încătuşat preusupusul făptaş, fiind escortat la Inspectorat pentru audieri şi reţinut apoi pe un termen de 72 de ore.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală forţele de ordine au elucidat circumstanţele în care ar fi fost sechestrată victima. 

Aceasta s-ar fi cunoscut cu bănuitul un an şi jumătate în urmă, iar la data de 14 noiembrie curent ea s-ar fi aflat în vizită la domiciliul lui. 

Potrivit ei, individul nu i-ar fi permis ieşirea din locuinţă timp de două zile, perioadă în care ar fi fost agresată fizic şi supusă unor acţiuni violente cu caracter sexual. 

În acest context, poliţiştii au solicitat efectuarea expertizelor medico-legale, pentru a stabili cu certitudine circumstanţele cazului şi cercetarea lui penală în dependenţă de rezultate.

Actualmente bănuitul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii privaţiune de libertate şi riscă o pedeapsă cu cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 7 ani. Conform primelor informaţii, individul ar fi fost judecat anterior pentru diverse infracţiuni.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie