Ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, William Hague, va efectua o nouă vizită la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague, va efectua luni, 5 mai 2014, o vizită în Republica Moldova, în cadrul unui turneu regional, anunţă serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Oficialul va avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă şi viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

Agenda discuţiilor include subiecte privind parcursul european al Republicii Moldova, relaţiile bilaterale şi situaţia din regiune. Ministrul de Externe a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, William Hague a vizitat un an în urmă Moldova şi a declarat atunci că ţara sa ne va susţine în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Noi sprijinim programul de reforme iniţiat de Guvernului Republicii Moldova. Este un program ambiţios. Important este ca toate domeniile să lucreze în conformitate cu norma legală", a afirmat în februarie 2013 la Chişinău, William Hague.

Mai multe pentru tine:
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor