Maia Sandu: „Nu am spus că Unirea din 1918 a fost impusă, ci că Unirea astăzi nu poate fi impusă” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PAS, Maia Sandu, regretă că unii ar fi intepretat eronat declaraţiile sale recente privind subiectul Unirii Republicii Moldova cu România. Potrivit ei, unii dintre unioniştii sinceri au auzit doar aceste reinterpretări tendenţioase şi s-au simţit ofensaţi: „Nu am spus că Unirea din 1918 a fost impusă, ci că unirea astăzi nu poate fi impusă”, deşi anterior afirma: „Nu poate fi impusă sau făcută Unirea aşa cum s-a întâmplat altă dată”

„Am spus că Uniunea Europeană nu va accepta în componenţa sa o ţară profund coruptă, cu instituţii total subordonate intereselor oligarhice, că pentru a ne apropia de România şi Uniunea Europeană trebuie să facem puţină ordine. Am mai spus că unirea nu poate să se întâmple ca altă dată, adică ca în 1918, când a fost votată de Sfatul Ţării. O asemenea decizie poate fi luată astăzi doar prin referendum”,a  declarat Maia Sandu într-o postare pe Facebook.

Ea susţine că pentru „PAS contează toţi oamenii. Fiecare om din Republica Moldova contează, fie că vrea reunirea cu România, fie că vrea în NATO, fie că vrea în Uniunea Europeană sau în Uniunea Euroasiatică. Am decis să fim în PAS pentru că ne pasă de toţi cetăţenii”. 

„Unirea este pentru mulţi un vis, o speranţă care face parte din conştiinţa lor. Un lucru demn de tot respectul. Am mai spus în repetate rânduri: Unirea poate fi facută doar printr-un proces democratic, prin voinţa exprimată de majoritatea cetăţenilor. Nici unirea, nici integrarea europeană nu pot fi realizate până nu vom avea un stat de drept, funcţional şi prosper, în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor să nu fie îngrădite, în care vocea fiecărui cetăţean să poată fi auzită. Iar proiectele comune în diverse domenii sunt concrete, realiste şi pot fi făcute, dacă există voinţă”. 

Potrivit Maiei Sandu, „despre proiecte comune cu România, în toate domeniile, vorbeşte programul politic al PAS: stimularea comerţului şi investiţiilor, asigurarea securităţii energetice prin interconectarea conductelor de gaze naturale şi a reţelelor electrice la cele ale UE, armonizarea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar, rezolvarea unui şir de probleme ce ţin de protecţia mediului, promovarea turismului, promovarea energiei regenerabile, dezvoltarea proiectelor comune în domeniul educaţiei şi culturii”.

Pentru ca redacţia Adevărul să nu fie învinuită „rea-credinţă” şi că am fi interpretat eronat mesajul Maiei Sandu, mai jos puteţi privi în original discursul preşedintelui PAS de la Congresul formaţiunii din 10 septembrie, la fel şi ştirea integrală, după care trage concluziile proprii.

Amintim că preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a declarat duminică, 10 septembrie, în cadrul celui de-al doilea Congres extraordinar al formaţiunii, că nu crede că Unirea României cu Republica Moldova ar fi posibilă, pentru că „nu este real ca UE să permită unui stat membru să înghită un teritoriu”.

„Considerăm că nu este real ca UE să permită unui stat membru să înghită un teritoriu, care este corupt, care este divizat, care nu are stat de drept şi toate celelalte păcate pe care le are astăzi Republica Moldova”, a menţionat Maia Sandu.

Liderul PAS afirmă că „cei care cred şi promit că pot să facă Unirea astăzi sau mâine îşi asumă această promisiune, dar noi o credem nerealistă”. 

„În primul rând din perspectiva UE, pentru că trebuie să îndeplinim nişte condiţii clare şi în al doilea rând pentru că trebuie să existe consens naţional la acest subiect”, a subliniat Sandu.

Ea e de părere că Unirea reprezintă „o decizie democratică a oamenilor care locuiesc pe acest teritoriu” şi că „Nu poate fi impusă sau făcută Unirea aşa cum s-a întâmplat altă dată”.

În acelaşi timp, Maia Sandu susţine că o bună parte din membrii PAS sunt unionişti, iar formaţiunea va pleda pentru relaţii bune cu Bucureştiul.

„Dacă am avea o guvernare responsabilă, care nu doar ar povesti despre relaţiile cu România, am avea deja staţii de interconectare pentru sistemul electroenergetic, proiecte în sistemul educaţional, în sistemul de sănătate, inclusiv am avea o conlucrare mai serioasă între organele de combatere a corupţiei”, a precizat preşedintele PAS.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji