Maia Sandu în Polonia: Ne aflăm pe linia frontului hibrid, apărând democrația de atacuri cibernetice, dezinformare și finanțare ilicită

0
Publicat:

 Președintele Maia Sandu a efectuat o vizită oficială la Varșovia, unde a avut întrevederi cu premierul Donald Tusk, președintele Andrzej Duda și ministrul de externe Radosław Sikorski. Ea a subliniat că țara sa se află pe linia frontului în războiul hibrid declanșat de Kremlin, apărând democrația.

Maia Sandu s-a aflat în vizită în perioada 7-8 iulie la Varșovia. FOTO: Presedinte

,,Noi ne aflăm pe linia frontului hibrid, apărând democrația de atacuri cibernetice, dezinformare și finanțare ilicită, în timp ce împărtășim lecțiile învățate în acest domeniu nou și în continuă evoluție cu partenerii noștri europeni. Participăm la misiuni civile ale UE. Am aderat la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene și am trimis, de mai multe ori, pompieri în state membre ale UE. Și, asemenea Dumneavoastră, ne-am deschis casele pentru refugiații ucraineni. Chiar dacă mijloacele noastre sunt modeste, susținem cu o voce clară și fermă sprijinirea Ucrainei. Și permiteți-mi să adaug acest lucru: Suntem profund recunoscători Poloniei pentru sprijinul ferm acordat Ucrainei pentru că, sprijinind Ucraina, contribuiți la protejarea Moldovei. Țineți acest război și imperiul din spatele lui  departe de granițele noastre, departe de casele noastre. Ucraina poartă greul acestui război, iar curajul ei apără întreaga Europă. Onorăm această jertfă”, a afirmat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în timpul unei conferințe de presă susținută alături de omologul său polonez care se află la finalul celui de-al doilea mandat prezidențial. 

Maia Sandu a exprimat recunoștința față de Varșovia pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova.

,,Moldova este una dintre țările care a beneficiat de sprijinul dumneavoastră. De la pandemia COVID-19, la criza energetică și valul de refugiați, iar acum, în parcursul nostru către aderarea la UE, Polonia a fost alături de Moldova. În 2021, când Rusia a transformat gazul într-o armă, Moldova a făcut prima achiziție de gaz de pe piața liberă și am apelat la o companie poloneză. Asistența poloneză face o diferență reală în comunitățile din întreaga Moldovă, modernizând școlile noastre, spitalele și instituțiile locale. Ne-ați ajutat să dotăm forțele noastre de ordine cu expertiză și echipamente pentru a rămâne reziliente într-un mediu de securitate din ce în ce mai complex. Ați sprijinit antreprenorii moldoveni, inclusiv prin finanțare din partea Băncii de Dezvoltare Poloneze  pentru întreprinderile mici și mijlocii. Legăturile noastre economice sunt, de asemenea, în creștere. Comerțul și investițiile sunt în expansiune. Și recent, am sărbătorit un moment de referință: Grupul Maspex, un adevărat lider polonez și una dintre cele mai mari 100 de companii din Europa Centrală și de Est a anunțat o investiție strategică în Purcari, emblemă a vinului moldovenesc. Acest parteneriat oferă produselor moldovenești acces la o rețea regională de distribuție puternică, un impuls important pentru exporturile noastre și transmite un mesaj clar că Moldova este deschisă pentru afaceri”, a adăugat lidera de la Chișinău.

Beneficiile apartenenței la UE

La final, Maia Sandu a evidențiat că ,,Polonia știe mai bine decât oricine cât de mult poate schimba viețile apartenența la UE. Ați văzut acest lucru în orașele dumneavoastră, în industrie, în gospodării. Iar acum, Moldova urmează același drum cu angajament, seriozitate și determinare. Nu cerem scurtături. Ne facem temele pentru că credem în acest proiect. Și pentru că vrem să contribuim la el. Așa cum Polonia a întărit Uniunea Europeană atunci când a aderat, și Moldova este pregătită să facă același lucru pentru regiunea noastră, pentru securitatea granițelor și pentru viitorul Europei”.

În perioada 7–8 iulie 2025, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat în vizită în Polonia. 

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!