Guvernul a decis să înceapă negocierea unui nou Memorandum cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prin acordul precedent, FMI a alocat Moldovei circa 570 de milioane de dolari

Premierul Iurie Leancă a semnat o dispoziţie privind demararea procesului de negocieri al noului Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar Internaţional.

Astfel a fost creat Grupul de negociatori a noului Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar Internaţional.

Preşedinte al grupului a fost numit vicepremierul Valeriu Lazăr, iar din grup face parte Victor Bodiu, secretar general al Guvernului; Anatol Arapu, ministru al finanţelor; Valentina Buliga, ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei li Dorin Drăguţanu, guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei.

La fel, a fost creat Grupul de lucru pentru examinarea şi elaborarea programului strategic de susţinere financiară de către Fondul Monetar Internaţional.

Potrivit dispoziţiei semnate de premier, grupul de negociatori va demara procesul de identificare şi coordonare a priorităţilor Guvernului care vor face parte din proiectul noului Memorandum, va negocia şi va prezenta spre aprobare proiectul noului Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar Internaţional, precum şi, în funcţie de necesitate, se va implica în procesul de elaborare a noului Memorandum şi alţi experţi în domeniu, fără a-şi modifica componenţa nominală.

La începutul lunii iulie s-a anunţat că o misiune FMI va vizita Republica Moldova în toamna acestui an pentru a iniţia dialogul propriu-zis de negociere a noului program de finanţare a ţării de către Fondul Monetar Internaţional

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat