Gianni Buquicchio şi oficialii europeni explică repetat opinia Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a explicat repetat ce a avut în vedere instituţia pe care o conduce atunci când a emis opinia critică pe subiectul schimbării sistemului electoral în Republica Moldova. Potrivit portalului report.md, citat de IPN, într-un interviu pentru frontnews.eu el a precizat că recomandarea de bază a Comisiei de la Veneţia a fost să rămână actualul sistem electoral în Republica Moldova.

Comisia de la Veneţia a sesizat pericolul că sistemul electoral mixt ar putea genera o influenţă mai mare a mediului de afaceri asupra politicului. „Nu este prima dată când autorităţile Republicii Moldova decid să schimbe sistemul electoral. A mai avut loc o tentativă în 2013. Au vrut să treacă de la sistemul proporţional la sistemul mixt. Şi la acea vreme ne-au solicitat opinia şi noi am recomandat să nu fie schimbat sistemul. Atunci ne-au ascultat. Acum vedem o nouă tentativă de a reveni la acea decizie, iar temerile recomandărilor noastre sunt aceleaşi. Până la urmăm, decizia de a schimba sau nu sistemul electoral este dreptul suveran al statului”, a menţionat Gianni Buquicchio.

Aflat la Bruxelles, premierul Pavel Filip a fost atenţionat de către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în privinţa respectării întocmai a recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Iar comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, a declarat că asistenţa macrofinanciară pentru Moldova depinde de decizia autorităţilor în privinţa sistemului electoral. „Aşteptăm ca Moldova să urmeze în totalitate recomandările Comisiei de la Veneţia. Schimbarea sistemului electoral în contextul actual politic al Republicii Moldova pune democraţia ţării în pericol”, a declarat Johannes Hahn, citat de report.md.

Premierul moldovean Pavel Filip i-a transmis lui Johannes Hahn că ar dori ca UE să nu lege primirea ajutorului financiar de 100 de milioane de euro de posibilitatea schimbării sistemului de vot, argumentând că astfel vor putea fi continuate reformele pe care Guvernul le-a început.

Europarlamentarul român Cristian Preda a declarat la TVR-Moldova că Republica Moldova nu va beneficia de finanţare din partea UE dacă autorităţile nu vor renunţa la proiectul schimbării sistemului electoral şi nu se vor conforma recomandărilor Comisiei de la Veneţia. „Noi suntem gata să ajutăm Republica Moldova, dar nu să sprijinim un regim care schimbă sistemele electorale pentru a se menţine la putere. În Republica Moldova nu se înţelege acest lucru. Nu putem să cerem banii cetăţenilor europeni pentru aventurile politice de la Chişinău. Cred că există o singură decizie raţională şi anume retragerea proiectului de modificare a legii electorale", a menţionat Cristian Preda, precizând că i-a transmis acest mesaj inclusiv liderului PDM, Vlad Plahotniuc, în cadrul întrevederii avute la Bruxelles.

Pe de altă parte, preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, susţine că schimbarea sistemului electoral va fi implementată. În cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”, Candu a spus că nu vor fi respectate toate recomandările Comisiei de la Veneţia, dar se va ţine cont de majoritate.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”