Fugarul Ilan Șor riscă să rămână fără o avere de peste jumătate de milion de euro din cauza nedeclarării acesteia

0
Publicat:

Ilan Șor, oligarhul care se ascunde la Moscova de justiția de la Chișinău, a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI), inspectorii structurii stabilind că el nu ar fi declarat peste zece milioane de lei moldovenești, adică circa 550.000 de euro, în declarațiile de avere pentru anii 2015-2022, ani în care acesta a ocupat funcții publice, precum primar al municipiului Orhei, dar și deputat.

ANI a emis un act de constatare pe numele lui Ilan Șor. FOTO: Facebook

Inspectorii ANI au constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de Ilan Șor, dar și de membrii familiei sale, în perioada iulie-decembrie 2015, când acesta era primar al municipiului Orhei.

,,Se constată existența diferenței vădite pentru perioada 06.07.2015-31.12.2015 în mărime de– 6.449.706, 81 lei între proprietatea dobândită și veniturile obținute de către dl Ilan Șor și membrii familiei sale, pe parcursul exercitării funcției de demnitate publică”, anunță reprezentanții Autorității Naționale de Integritate. 

Inspectorii structurii au constatat și o diferență între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate de Ilan Șor și membrii familiei sale în perioada august 2016 - noiembrie 2022.

,,Se constată existența unei diferențe substanțiale între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate de către dl Ilan Șor și membrii familiei sale, pentru perioada 01.08.2016- 02.11.2022, precum și caracterul nejustificat al deținerii acestei averi în mărime totală de - 4.381.084, 46 lei”, adăugă angajații INI. 

Autoritatea Națională de Integritate va expedia dosarul în instanță, iar oligarhul fugar Ilan Șor riscă să-i fie confiscată averea nejustificată, dar și să-i fie interzis să ocupe o funcție publică.

,,Se decade dl Ilan Șor din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv funcția de deputat și primar, pe o perioadă de 3 ani și se înscrie în Registru, în condițiile prevăzute la art. 23 alin. (5)-(7) din Legea nr. 133/2016”, conchide Autoritatea Națională de Integritate. 

Ilan Șor, pro-rusul care este principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Republicii Moldova, se ascunde de justiția de la Chișinău la Moscova.

În luna aprilie 2023, Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară. Acesta neagă acuzațiile.

El a fugit din Republica Moldova în 2019, când Partidul Democrat din Moldova (PDM), formațiunea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, a plecat de la guvernare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”