FOTO: Geopolitică şi vin la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Podgorii din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia şi-au unit forţele în acest an pentru a prezenta Vinul Libertăţii cu ocazia Zilei Naţionala a Vinului de la Chişinău. Vinăria Purcari a lansat azi o ediţie limitată a unui cupaj de struguri Rară Neagră din Republica Moldova, Bastardo din Ucraina şi Saperavi din Georgia. Cel puţin simbolic, forţele celor trei state care se luptă să scape de moştenirea sovietică au fost puse laolaltă.

Centrul Chişinăului a fost asaltat de mii de degustători ocazionali, care au avut ocazia să înveţe să bea vinul precum nişte profesionişti în cadrul mai multor ateliere de degustare a vinului, susţinute din oră în oră de specialişti ai vinului. Ca de obicei, atmosfera a fost acoperită de fumul grătarelor şi mesele amenjate au fost neîncăpătoare. Vinurile de Comrat, despre care se bănuieşte că şi-au făcut drum spre Rusia pe căi ocolite în ciuda embargoului, au beneficiat de o prezentare specială. Iar numele Voronin i-a atras pe tineri, ca marcă de băuturi, fără nici o legătură cu politica, cel puţin aparent.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie