EDITORIAL Ce nu face moldoveanul pentru o vizită în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De prin 2009 China este tot mai hotărâtă să cucerească Republica Moldova. Delegaţiile de oficiali şi de oameni de afaceri de la Beijing au curs gârlă spre Chişinău şi invers - fruntea ţării noastre, dar şi desanturi de alţi specialişti, au fost invitaţi şi educaţi în spiritul comunismului chinezesc.

De mai bine de o săptămână, primarul liberal al Capitalei învaţă din valorile Chinei moderne sau, altfel spus, din „socialismul cu caracter chinezesc". Asta după ce zeci de deputaţi, funcţionari de la diverse ministere, producători agricoli şi chiar ziarişti au gustat din marea civilizaţie de la poalele Marelui Zid Chinezesc. Nu vorbesc despre prezenţa noastră la expoziţiile internaţionale sau despre vizitele businessmenilor, care vor să tatoneze terenul sau chiar să cucereasca piaţa chineză cu vinurile noastre. Asta-i altă mâncare de peşte. Ci de acele vizite de curtoazie pe care le organizează Guvernul de la Beijing.

Nu mă miră insistenţa comuniştilor de pe cealaltă parte a continentului în ţările ex-sovietice. Ei îşi stabilesc priorităţile economice şi cele geostrategice. Mă deranjează însă că „democraţii" şi „liberalii" noştrii se prefac orbi şi se înghesuie la excursii. N-am înţeles şi nici nu voi înţelege vreodată cum un mare apărător al drepturilor omului (angajat cândva la Comitetul Helsinki Moldova) a interzis, în ajunul plecării la Beijing, întrunirile activiştilor Asociaţiei Falun Dafa în mai multe locuri din oraş. Şi asta pentru că ne vizita ţara un mare grangur chinez.

Şi alţi oficiali moldoveni uită brusc de toate rapoartele internaţionale despre situaţia drepturilor omului şi de masacrul din Piaţa Tiananmen numai să ajungă să zâmbească în aparatele de fotografiat lângă celebrul zid sau măreţul mausoleu al lui Mao Zedong. Ce nu face omul pentru relaţiile de prietenie moldo-chineze? De fapt, să nu uităm că anume coaliţia de la guvernare, zisă democratică şi pentru integrare europeană, a fost cea care a interzis un banal spectacol în Teatrul de Operă pentru că acesta nu convenea Partidului Comunist Chinez.

Am senzaţia că „principiile şi valorile" politicienilor de pe malul Bâcului se colorează de la o clipă la alta, ca un caleidoscop. Acum vrem să adoptăm decizii în spiritul comunismului cu faţă umană, peste două minute dorim să ne mângâie pe cap europenii sau americanii şi facem nişte declaraţii tari şi reformatoare. Mâine ne dăm la ruşi, criticându-i pe români... Cum vrem să ne respecte civilizaţiile lumii dacă nici noi nu ştim ce vrem?

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine