Dodon va semna astăzi demisia celor doi miniştri: Apoi voi analiza candidaturile propuse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon susţine că va semna chiar astăzi, 18 septembrie, demisiie celor doi miniştri pe care democraţii au anunţat că îi vor în afara Guvernului. Şeful statului a menţionat că abia apoi va analiza candidaturile propuse şi se va expune în zilele următoare asupra lor, subliniind că este surprins de propunerile guvernării „şi apar un şir de întrebări faţă de competenţa, calitatea profesională şi echilibrul politic al acestor candidaturi”.

„Prim-Ministrul mi-a comunicat de ieri că vrea sa facă remanieri în ministere şi m-a informat despre mai multe candidaturi. I-am spus, la rândul meu, că putem discuta asemenea remanieri doar dacă se vor propune persoane alese pe criterii profesionale, nu politice”, a scris Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

În opinia sa, toată guvernarea trebuie schimbată şi nu mai e mult până acest lucru se va întâmpla, după alegerile parlamentare. 

„Dar până atunci, Executivul, aşa cum este el, trebuie să funcţioneze. Ca şef al statului am o abordare instituţională în relaţia cu Guvernul prin care, aşa cum am mai spus, nu voi bloca activitatea unor instituţii fără un motiv justificat”, a notat şeful statului.

Tot în acest context, el a precizat că a refuzat anterior să semneze decretul de numire în funcţie în cazul altor miniştri pentru că a avut „motive întemeiate” să o facă. 

„În alte situaţii, propunerile făcute de prim-Ministru au fost persoane pe care nu aveam motive să le resping”, a adăugat Dodon.

Liderul PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 18 septembrie, care sunt noile remanieri din Guvernul de la Chişinău, făcute la solicitarea premierului Pavel Filip. 

Democraţii au decis că ministrul Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, Svetlana Cebotari, va fi demisă din funcţie.

La fel se va proceda şi cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi a Mediului, Liviu Volconovici.

Cele două funcţii guvernamentale vacante ar urma să fie preluate de ex-primarul interimar de Chişinău Silvia Radu, care va fi numită la conducerea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, şi de Nicolai Ciubuc, care va prelua şefia Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi a Mediului.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone