Detalii despre vizita lui Recep Erdogan în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a avut marţi, 9 octombrie, o întrevedere de lucru cu başcanul Găgăuziei, Irina Vlah. În cadrul discuţiei, a fost analizată situaţia socială - politică din autonomie, dar şi detalii despre vizita preşedintelui Turciei, Recep Erdogan, în Republica Moldova, în perioada 17-18 octombrie.

Igor Dodon a comunicat că, potrivit agendei liderului de la Ankara, în cea de-a doua zi a aflării sale în Moldova, „oaspetele turc şi soţia sa vor vizita Găgăuzia”. 

„La Comrat şi în alte localităţi ale regiunii, va avea loc inaugurarea a şase obiecte sociale importante, construite prin contribuţia partenerilor turci. Este vorba despre o grădiniţă, un spital, o şcoală de creaţie pentru elevi, un centru de cultură, un azil de bătrîni şi un parc de recreere”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Şeful statului a amintit că Agenţia guvernamentală turcă pentru Cooperare şi coordonare (TIKA) a răspuns la solicitarea sa privind reconstrucţia clădirii Preşedinţiei, „grav afectate în rezultatul tentativei de lovitura de stat din 7 aprilie, 2009”, iar Recep Erdogan ar urma să participe la inaugurarea acesteia.

Recent, în cadrul unei emisiuni televizate, Igor Dodon a declarat că cei doi şefi de state vor discuta şi despre problema expulzării din Republica Moldova a şapte cetăţeni turci, directori şi profesori de la reţeaua de licee „Orizont”, fiind suspectaţi de legături cu o grupare islamistă. 

Tot în acest context, lidera PAS, Maia Sandu, a anunţat că va organiza un protest în timpul vizitei preşedintelui turc, drept semnal că partidele autentic proeuropene nu sprijină regimul de la Ankara.

Presa din Turcia scrie că autorităţile moldovene i-au reţinut şi extrădat pe cetăţenii turci la solicitarea venită de la Ankara. Cetăţenii turci reţinuţi activează la Liceul Orizont, instituţie de învăţământ finanţată de clericul Fethullah Gulen, acuzat de Recep Erdogan că ar fi organizat lovitura de stat din 2016. De atunci, Turcia a pornit o represiune naţională şi internaţională a oamenilor lui Gulen.

Potrivit unor surse, cetăţenii turci sunt, de asemenea, solicitanţi de azil politic pe teritoriul Republicii Moldova pe motiv că viaţa lor e în pericol în Turcia. Cu toate acestea, autorităţile au luat decizia să-i expulzeze anume în Turcia.

Directorul adjunct al filialei Durleşti a declarat pentru TV8 că reţinerile SIS s-au produs la comanda preşedintelui turc, Recep Erdogan, pentru că aceştia au refuzat să-l sprijine. El a menţionat că nu există temei legal pentru reţinerea şi expulzarea acestora.

În acelaşi timp, unele partidele de opoziţie, Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, susţin că acesta este preţul pe care trebuie să-l plătească Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon pentru Recep Erdogan, după ce liderul de la Ankara s-a angajat să repare clădirea Preşedinţiei R. Moldova din banii Turciei.

Vicepreşedintele Parlamentului Valeriu Ghileţchi afirmă că „operaţiunea privind expulzarea conducerii Liceului Teoretic Orizont ridică semne de întrebare”. În opinia sa, într-un stat de drept asemenea decizii trebuie să fie bazate pe dovezi clare, nu doar suspiciuni, precum că aceşti profesori aveau legături sau finanţau organizaţii islamiste.

Secretarul de Stat al Ministerului Justiţiei, Nicolae Eşanu, avertizează autorităţile de la Chişinău că Moldova ar putea fi condamnată la CEDO pe cazul reţinerii cetăţenilor turci care activau la Liceul Orizont.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a solicitat organizarea unor audieri parlamentare în cazul expulzării din ţară a şapte cetăţeni turci, directori şi profesori de la Liceul moldo-turc Orizon.

Igor Dodon a rămas dezamăgit de modul în care presa a reflectat subiectul privind reţinerea şi expulzarea celor şapte cetăţeni turci, angajaţi ai Liceului moldo-turc Orizon, şi a afirmat că nu-l mai uimesc „standardele duble ale presei”. Potrivit lui, anterior „au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice”.

Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, a cerut Chişinăului să respecte statul de drept.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete