De ce Natalia Vrabie a fost „zburată“ de la Moldova Agroindbank

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele cele mai mari bănci din Republica Moldova şi-a dat demisia. Plecarea a fost cerută de noii acţionari, dar susţinută şi de unii dintre cei vechi. Experţii susţin că demisia ar putea fi şi rezultatul unor presiuni

Natalia Vrabie, care a condus timp de aproape 17 ani Moldova Agroindbank (MAIB) a depus ieri cererea de demisie. Motivele nu au fost anunţate, iar, potrivit Svetlanei Rudenco, şefa Serviciului relaţii publice al instituţiei, managerul se află în concediul anual.

PERTURBĂRILE DIN SISTEMUL BANCAR AU LEGĂTURI POLITICE

Cererea de demisie urmează a fi aprobată de Consiliul băncii, iar în lipsa Nataliei Vrabie, funcţia de preşedinte este exercitată de actualul prim-vicepreşedinte Serghei Cebotari.

Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale, spune că a aflat din presă despre demisia lui Vrabie. „Nu am fost informaţi despre o astfel de cerere şi nu cunoaştem motivele deciziei“, a declarat sec şeful BNM.

„Putem spune că a plecat unul dintre pilonii sistemului bancar moldovenesc“, constată economistul Roman Chircă, care leagă această demisie şi de evoluţiile politice din ţară.

„Perturbările din ultima perioadă din sistemul bancar sunt strâns legate de anumite evoluţii politice“, adaugă expertul.

VOR URMA ŞI ALTE SCHIMBĂRI LA MAIB

În opinia lui Roman Chircă, lipsa de transparenţă, care poate fi observată pe piaţa bancară, nu permite să se vadă adevăratele motive ale acestei demisii. Totodată, el crede că plecarea din funcţie a Nataliei Vrabie va fi urmată şi de alte schimbări la bancă. „Este evident că noii proprietari vor efectua şi alte modificări atât în managementul MAIB, cât şi în activitatea instituţiei“, a precizat economistul.
Schimbarea conducerii Moldova Agroindbank, în special a preşedintei, a fost solicitată cu insistenţă de noii acţionari, care au convocat în acest scop şi o adunare generală extraordinară a acţionarilor pentru 28 iunie. În plus, contra Nataliei Vrabie a fost desfăşurată o amplă campanie de denigrare într-o parte a presei moldoveneşti, dirijată din umbră de anumite persoane. Ea a fost acuzată că ar fi conservatoare şi chiar o frână în dezvoltarea MAIB, bancă considerată un pilon al sistemului bancar moldovenesc..

„O bancă trebuie să fie conservatoare. În caz contrar, este o instituţie periculoasă. Dacă banca nu are o abordare conservatoare, aceasta trebuie să-i pună pe gânduri pe clienţi“, afirma într-un interviu de acum patru ani Natalia Vrabie.

Locul Nataliei Vrabie ar putea fi luat de actualul prim-vicepreşedinte al instituţiei Serghei Cebotari. Acesta ar fi susţinut şi de noii acţionari, şi de grupul de acţionari vechi care deţineau un pachet de 30,6% din capitalul MAIB.

A condus banca timp de 17 ani

Absolventă a Universităţii Tehnice, Natalia Vrabie lucrează în sistemul bancar din anul 1968. A parcurs drumul de la simplu economist la şefă de direcţie a filialei din RSSM a Băncii de Stat a URSS. În 1988 devine vicepreşedinte a filialei din Moldova a Agroprombank-ului sovietic, iar după crearea, pe baza acesteia, în 1991, a Agroindbank, a devenit prim-vicepreşedinte al acesteia. Din aprilie 1996 şi până în prezent, Natalia Vrabie a fost şefa MAIB, perioadă de timp în care instituţia a fost desemnată de câteva ori, de prestigioasele reviste „Euromoney“ şi „The Banker“, cea mai bună bancă a anului din Moldova.
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie