Cei patru condamnaţi în dosarul „heroina – 200 kg” au epuizat toate căile naţionale de atac. Câţi ani urmează să petreacă aceştia după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă de Justiţie de la Chişinău a respins ca fiind inadmisibile recursurile declarate de către inculpaţii Savca Corneliu, Moiseev Dumitru, Karalar Murat Hamza şi Cernit Murat şi apărătorii acestora, decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2017, devenind irevocabilă.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Procuratură, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2017, inculpaţii au fost condamnaţi după cum urmează:

Savca Corneliu  - 14 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 10 ani;

Moiseev Dumitru - 3 ani închisoare, cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele MAI pe un termen de 5 ani;

Karalar Murat - 13 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 5 ani;

Cerkez Akbulut - 8 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 5 ani.

De asemenea, s-a dispus nimicirea corpurilor delicte  - 20 de saci cu 200 kilograme de heroină.

Pe 20 martie 2008, în centrul Chişinăului, doi inspectori ai poliţiei rutiere au depistat un automobil încărcat cu saci de fasole, în care erau deghizate brichete de heroină în cantitate de 199.550 grame (200 kg).

La volanul maşinii era cetăţeanul turc Karalar Murat, iar drogurile, evaluate la aproximativ 10 de milioane de lei, urmau să ajungă într-un depozit din oraşul Vatra, în scopul ambalării şi exportării lor ulterioare.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală, fiind reţinuţi doi cetăţeni turci, care ar fi reprezentat o grupare criminală, dar şi patru poliţişti, acuzaţi de procurori că ar fi protejat „afacerea”.

Cei şase (doi dintre care au fost achitaţi anterior de Curtea de Apel) au fost acuzaţi de procurori de neglijenţă în serviciu, abuz şi exces de putere, fals în acte publice, transportare în scop de desfacere a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari, precum şi de favorizare a infracţiunii.

Mai multe pentru tine:
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Orașul unde au fost descoperite peste 80 de specii de păsări. Multe sunt răpitoare și au cuiburile în fisurile blocurilor
Katie Price „a fentat” audierea în procesul de faliment de la Înalta Curte pentru a pleca în Cipru cu iubitul ei. Ce scuză a găsit
Revenirea lui Halep, un fiasco. Roma i-a spus pas, Roland Garros se dezice de jucătoarele dopate
BEJ Prahova admite candidatura „baronului Lamborghini” Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat la șefia CJ
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Laurențiu Reghecampf, probleme fără sfârșit. E urmărit penal pentru violențe în familie
Gripa aviară la vaci se răspândește rapid în Statele Unite ale Americii. Care este pericolul pentru Europa
Sâmbătă, Pelerinaj de Florii în Bucureşti. Traseul şi programul procesiunii
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"