CEC va cere anularea înregistrării candidatului Partidului Şor la alegerile din Hânceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Electorală Centrală va solicita Curţii de Apel Chişinău examinarea anulării înregistrării candidatului Partidului Politic Şor la alegerile parlamentare noi în circumscripţia electorală uninominală nr.38, municipiul Hânceşti, Vitalie Balinschi, transmite IPN.

Potrivit CEC, decizia vine în contextul examinării unei sesizări depuse de către Partidul Liberal, care relevă unele încălcări ale prevederilor legale comise de Partidul Politic Şor, în cadrul desfăşurării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare noi, stabilite pentru data de 15 martie 2020. Acestea se referă la utilizarea unor fonduri financiare şi materiale nedeclarate, în partea ce ţine de organizarea transportării alegătorilor în scopuri electorale.

Totodată, CEC va sesiza Procuratura Generală pentru a examina cazul sub prisma existenţei elementelor de corupere a alegătorilor.

Liderul Partidului Politic Şor, Ilan Şor, a calificat decizia CEC drept o „noutate neplăcută pentru sine şi colegii de partid” şi o „sperietură a lui Dodon”. El susţine că decizia CEC este una politică şi că va fi contestată.

https://www.ipn.md/ro/cec-va-cere-anularea-inregistrarii-candidatului-partidului-sor-la-8008_1071950.html

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online