Andrian Candu: Trebuie să-i respectăm pe cei care cred că binele ţării e Unirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pdm.md

În timp ce Igor Dodon îi numeşte trădători de ţară şi vede un pericol în cetăţenii care îşi doresc unirea cu România, speakerul Andrian Candu consideră că opinia unioniştilor trebuie respectată, iar statul nu ar trebui să intervină cu măsuri de constrângere.

„Trebuie să respectăm opinia celor care consideră că poate binele ţării presupune unire. Ei cred în asta, este ceea ce cred şi trebuie să-i respectăm”, a afirmat Andrian Candu pentru Libertatea.

Preşedintele Parlamentului a precizat că „trebuie să respectăm şi opinia celorlalţi care consideră că Republica Moldova poate să existe ca stat independent”.

„Potrivit sondajelor, sunt în majoritate. În acelaşi timp, opinia celor care au fost în Piaţă, duminică, trebuie respectată, nu trebuie să existe nicio măsure a statului de intervenţie”, a spus şeful Legislativului.

Candu a explicat că există şi alte modalităţi de apropiere a celor două maluri ale Prutului, decât cele declarative şi simbolice.

„Sunt foarte multe proiecte ce sunt lansate de Guvernul României în Republica Moldova care poate să ne aducă mai aproape. În general, Românie este mult mai prezentă, ana de an, zi de zi, prin proiecte care aduc beneficii cetăţenilor Republicii Moldova”, a spus speakerul.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare