VIDEO Un egiptean a fost trimis pe străzi deghizat în femeie, pentru a vedea ce înseamnă hărţuirea sexuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Experimentul realizat cu ajutorul unui actor a vrut să scoată la iveală adevărata faţă a bărbaţilor din Egipt FOTO The Washington Post

Waleed Hammad, un actor egiptean în vârstă de 24 de ani, a încercat să intre în pielea unei femei din Egipt, care este supusă zilnic hărţuirilor sexuale şi abuzurilor, în plină stradă. El s-a îmbrăcat cu o fustă lungă şi cu o cămaşă, iar uneori îşi acopera capul cu un văl, precum fac multe dintre femeile egiptene.

Prin această misiune sub acoperire pe străzile din Cairo, el a contribuit la realizarea unei anchete jurnalistice privind abuzurile la care sunt supuse femeile. Investigaţia a avut ca scop şi stârnirea unei dezbateri la nivel naţional, pentru găsirea unor modalităţi de combatere a abuzului la care sunt supuse femeile din această societate patriarhală.

În ultimele luni, iniţiativele de contracarare a problemei s-au înmulţit. Femeile au început să fie protejate la întruniri şi, în special, în timpul sărbătorilor naţionale, atunci când hărţuirile ating un număr record. În plus, activiştii oferă lecţii de autoapărare pentru femei, iar pe reţelele de socializare femeile abuzate pot „să-şi divulge şi să-şi condamne“ agresorii.

De cealaltă parte a dezbaterii se află clericii religioşi conservatori şi unii oficiali guvernamentali, care susţin că femeile dau naştere unor astfel de incidente sexuale, prin faptul că provoacă bărbaţii. Comentariile acestora au inflamat şi mai mult discuţiile.

Un bărbat în haine de femeie, pe străzile din capitala egipteană

Hammad a simţit pe propria piele prin ce sunt nevoite să treacă zilnic femeile din Egipt. În timp ce se plimba pe străzile din Cairo, el a fost fluierat şi abuzat verbal. La un moment dat, când purta voal pe cap, a fost luat drept prostituată şi i s-au oferit 4.000 de lire egiptene (446 de euro) pentru o noapte, scrie „The Washington Post“.

Eu pot merge oriunde, pot face orice, foarte simplu şi foarte neglijent. Dar pentru o femeie, totul se reduce la modul în care trebuie respiră în timp ce merge. Nu are legătură doar cu mersul, nici cu hainele sau cu ceea ce spune şi cum arată. Ca femeie, trebuie să fii într-o stare constantă de vigilenţă“, spune Hammad.

Ceea ce Hammad a experimentat pentru câteva ore este ceva ce femeile îndură în fiecare zi. Chiar dacă nu este o problemă nouă pentru societatea conservatoare egipteană, hărţuirea sexuală a devenit din ce în ce mai violentă şi mai vizibilă în sânul naţiunii. Legea egipteană incriminează asalturile, dar nu şi hărţuirile sexuale.

Ceea ce am învăţat din această experienţă este că problema nu se rezumă doar la bărbaţi. Este o deficienţă în întreaga societate“, completează Hammad.

Reportajul în care actorul a participat deghizat în femeie a avut un succes răsunător în mediul online, acolo unde mii de oameni au aplaudat iniţiativa şi au împărtăşit-o cu alţii.

„Am vrut să-i facem să simtă ceea ce simt femeile despre hărţuirea sexuală. Dacă bărbatul se vede pe sine o victimă a hărţuirii, poate că acest lucru îl face să se întrebe «Ce fac?»“, a explicat Lena el-Ghadban, reporterul pricipal al programului difuzat la începutul acestei luni.

Bărbaţii intervievaţi în cadrul reportajului au spus că modul în care se îmbracă sau arată femeile îi incită la hărţuire sexuală. În acelaşi timp, au dezvăluit cum unii bărbaţi au mituit proprietarul unei cafenele să ude asfaltul din faţa localului, pentru ca femeile să-şi ridice rochiile lungi, iar ei să se poată uita la picioarele lor.

Hărţuirea sexuală, o problemă cu care se confruntă aproape toate egiptenele

Mai bine de 99% din sutele de femei intervievate în 7 dintre cele 27 de provincii ale ţării s-au confruntat cu unele forme ale hărţuirii sexuale, de la hărţuiri minore până la viol, se arată într-un raport efectuat luna trecută de Centrul Demografic al Egiptului, agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) care luptă pentru drepturile omului.

Mozn Hassan, activistă pentru drepturile femeilor, care are de-a face cu victimele abuzului sexual, spune că această problemă va exista atâta timp cât nu vor exista legi care să pedepsească agresorii, nici anchete privind abuzurile sexuale.

Pe lângă experienţele zilnice de hărţuire pe străzile Egiptului, în cursul anului trecut au crescut şi agresiunile sexuale din timpul protestelor anti-guvernamentale, în timpul cărora femeile erau dezbrăcate şi chiar violate. ONU a declarat că deţine informaţii despre existenţa a 25 de atacuri sexuale asupra femeilor care participau la mitingurile politice din Piaţa Tahrir, centrul revoltelor.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG