VIDEO Povestea veteranului de război din Vietnam uitat de armata americană şi găsit după 44 de ani într-un sat izolat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un veteran al armatei americane a fost găsit în viaţă într-un sat izolat din Vietnam, la 44 de ani după ce elicopterul în care se afla a fost doborât, iar el a fost considerat mort, potrivit unui documentar care anchetează dispariţiile misterioase ale războiului din Vietnam.

Documentarul realizat de regizorul canadian Michael Jorgenson susţine că un bărbat firav şi în vârstă, care nu îşi mai aminteşte limba engleză, ziua sa de nastere, numele soţiei şi al copiilor, ar putea fi sergentul John Hartley Robertson, fost membru al trupelor speciale Beretele Verzi, care a fost dat dispărut în 1968, informează „The Independent“.

Descoperirea unui „frate în arme“

Sergentul Robertson făcea parte dintr-o operaţiune specială desfăşurată în sud-estul Asiei, în Laos, atunci când elicopterul în care se afla a fost doborât. Deşi trupul său nu a fost găsit, autorităţile americane au presupus că acesta a murit. Numele său chiar apare gravat pe monumentele memoriale, iar în arhivele armatei scrie că a fost „ucis în luptă“. În tot acest timp însă familia sergentului a sperat că bărbatul a supravieţuit accidentului şi chiar are documente care atestă că Robertson a fost ţinut pentru o perioadă într-o închisoare vietnameză.

Această ipoteză este susţinută de un alt veteran al războiului, Tom Faunce, care, în 2008, atunci când se afla într-o misiune umanitară în Asia de Sud-Est, a primit informaţii despre existenţa unui „frate de arme“ împuşcat în 1968 şi uitat de guvernul american. Hotărât să-şi respecte promisiunea de a nu lăsa un camarad în urmă, Faunce s-a alăturat regizorului câştigător al unui premiu Emmy, Michael Jorgensen, pentru a da de urma acestui soldat misterios şi pentru a aduce dovezi solide că ar putea să fie sergentul Robertson.

 FOTO Captură YouTube

Regizorul Michael Jorgensen a fost puţin sceptic la început şi chiar a vrut ca prin documentarul lui să-l convingă pe cel care susţine că este sergentul Robinson să admită că a inventat toată această poveste. Deşi vârsta înaintată i-au pus probleme în a-şi aminti evenimentele, iar limba engleză pe care o stăpânea era destul de şubredă, misteriosul soldat a început să-şi povestească viaţa: cum a fost capturat de nord-vietnamezi imediat după ce elicopterul său s-a prăbuşit şi cum a fost ţinut într-o cuşcă de bambus şi torturat mai bine de un an, iar regizorul şi-a dat seama că bărbatul nu minţea.

Americanul a fost eliberat din cauza rănilor grave pe care le avea, fiind apoi îngrijit de o asistentă medicală locală, cu care s-a şi căsătorit ulterior.

Armata americană nu l-a mai vrut

Documentarul a prezentat şi acte care par să sprijine povestea sergentului Robertson, ceea ce i-a făcut pe Jorgenson şi Faunce să se întrebe de ce familia soldatului nu a fost niciodată contactată pentru a ajuta la elucidarea acestui mister.

Jorgenson este de părere că autorităţile americane s-au preocupat prea puţin de identificarea acestui bărbat, pretinzând că nu există suficiente dovezi, în ciuda faptului că în 2010 acestuia i s-au luat amprente de către ambasada americană. „O sursă de încredere din guvern mi-a spus că sergentul este acolo nu pentru că vietnamezii nu vor să-l lase să plece, ci pentru că armata SUA nu vrea ca acesta să se întoarcă acasă“, s-a arătat revoltat Jorgenson.

Documentarul este cu atât mai credibil cu cât sora lui Robertson a spus că acel om este fratele ei, iar un fost soldat instruit chiar de sergent în 1960 l-a recunoscut.

„Nu este nicio îndoială. Văzându-l în videoclip am fost sigură că el este, dar atunci când i-am ţinut capul în mâini şi l-am privit în ochi nu am avut nici cel mai mic dubiu că el este fratele meu“, a declarat Jean Robertson Holly pentru „Toronto Star“. Pe de altă parte, soţia şi cei doi copii ai sergentului au refuzat să apară în documentar din motive încă neconfirmate, deşi la început erau de acord.

Deşi bărbatul s-a întâlnit cu familia sa în SUA, îndeplinindu-şi, astfel, ultima sa dorinţă, el a decis să rămână în Vietnam.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi