Ungaria va desemna un somelier al Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu preluarea la 1 ianuarie  a preşedinţiei UE, Ungaria va crea un post care până acum nu a figurat pe statele de plată europene – cel de somelier, persoana care sfătuieşte asocierea unui anumit tip de vin cu un anumit fel de mâncare.

Este o premieră în istoria Uniunii, până acum nicio mare putere vinicolă europeană nu s-a gândit la acest lucru. O altă premieră este faptul că cel desemnat este o femeie - o raritate în meserie. Helga Gal are în spate o familie care s-a ocupat de viticultură. „Când eram copil, aveam propriul păhărel de degustare", îşi aminteşte ea. Absolventă a Facultăţii de educaţie fizică şi biologie din Eger, Helga şi-a schimbat meseria după 1989. A interesat-o mai întâi gastronomia. 

Gal: „Vinul este un lucru senzual"

Prin intermediul familiei marchizului Ludovico Antinori, mare producător de vinuri de marcă, a ajuns la Bordeaux, unde a început să se specializeze în acest domeniu, apoi a trăit la Londra. Ca guvernantă a unei familii bogate, a reuşit să „fure" o serie de reţete ale bucătăresei provenind din Sardinia.

S-a întors în Italia la Bassano del Grappa unde a învăţat cum se prepară băutura cu acest nume, apoi a revenit în Ungaria şi şi-a perfecţionat pregătirea de somelier pe care a practicat-o apoi pe un vas de lux american. Helga consideră că a fi femeie nu este un impediment în practicarea acestei meserii. Dimpotrivă, „vinul este un lucru senzual, creativ, apropiat de sufletul feminin".

În plus, mirosul şi gustul femeilor sunt mai dezvoltate decât ale bărbaţilor. Ea crede că această funcţie va fi un prilej neaşteptat pentru promovarea vinurilor ungureşti, deşi recunoaşte că, pentru ca ele să poată concura cu faimoasele vinuri franţuzeşti, italiene sau spaniole, trebuie să treacă mai multe decenii.

Priorităţi

Ungaria va prelua preşedinţia Uniunii Europene la 1 ianuarie 2011. În cele şase luni de şefie comunitară, Budapesta şi-a fixat ca priorităţi amendarea Tratatului European, stabilirea unui cadru pentru guvernanţa economică şi aderarea Croaţiei la UE.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești