Un şeic saudit: condusul dăunează grav ovarelor şi pelvisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femei din Arabia Saudită FOTO Reuters

Şeicul saudit Saleh al Lohaidan, consilier în cadrul ministerului de Justiţie din Arabia Saudită, consideră condusul periculos pentru femei, fiindcă, susţine el, poate dăuna ovarelor şi pelvisului, scrie luni cotidianul „Al Sabq”, relatează EFE şi Reuters.

Clericul conservator a spus că medicina a studiat această problemă şi a concluzionat că, atunci când femeile conduc, îşi ridică şoldurile, iar acest lucru poate afecta ovarele. „Atunci când o femeie conduce o maşină, nu din absolută necesitate, acest lucru poate avea un impact fiziologic negativ (...) Studiile medicale arată că acest lucru afectează automat ovarele şi împinge pelvisul în sus”.

Al Lohaidan spune că, dacă se încumetă să conducă, femeile pot naşte copii cu diverse probleme, tocmai de aceea le roagă pe reprezentantele sexului frumos să fie „rezonabile” şi să-şi folosească „mintea mai mult decât inima” când iau în considerare efcteşe negative ale condusului.

Totuşi, şeicul a arătat că există o situaţie în care femeilor le este permis să conducă: atunci când soţul lor este bolnav în timpul unei călătorii. În acea situaţie, femeia trebuie să se pună la volan, mai ales, dacă e o călătorie lungă.

În regatul saudit femeile nu sunt lăsate să obţină permisul de conducere şi să urce singure la volan şi, deşi nu este vorba de o interdicţie oficială, poliţia aplică amenzi şi chiar operează arestări.

Declaraţiile şeicului vin în condiţiile în care militanţii pentru drepturile femeilor au programat pentru 26 octombrie o zi de sfidare a interdicţiei ca femeile să conducă maşini. Campania lor, lansată pe Twitter, a colectat până acum peste 11.000 de semnături.

În Arabia Saudită s-au desfăşurat în ultimele două decenii o întreagă serie de campanii menite să li se permită femeilor să urce la volan, ceea ce, potrivit oponenţilor, încalcă tradiţiile. La rândul lor, militanţii atrag atenţia că interdicţia impusă femeilor de a conduce maşina creează la rândul ei alte contradicţii, cum ar fi necesitatea de a angaja un şofer de sex masculin din afara familiei.

Şeicul Abdulatif al-Sheikh, comandantul poliţiei de moravuri din regat, a precizat pentru Reuters că în legea islamică Sharia nu există de facto un text care să le interzică femeilor să conducă.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă