Torturat în Irak timp de doi ani rememorează viaţa în captivitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peter Moore, răpit şi torturat în Irak timp de mai bine de 2 ani

Peter Moore este specialist IT în Marea Britanie şi şi-a petrecut ultimele 31 de luni în captivitate, după ce a fost răpit în Irak de insurgenţii şiiţi. Astăzi, el rememorează experienţa trăită - cum credea că o sa fie ucis în ziua eliberării, cum şi-a petrecut timpul, neputând să vadă din cauză că îi fuseseră distruşi ochelarii sau cum juca tennis de masă cu garda sa.

Moore, în vârstă de 36 de ani, a fost răpit în mai 2007 la sediul Ministerului de Finanţe din Bagdad de membri ai grupării Liga Virtuoşilor, scrie cotidianul britanic The Guardian.

Unul dintre răpitori i-a pus la cap un pistol în timp ce altul trăgea focuri de armă în apropiere, povesteşte britanicul.

Îmi amintesc că mă gândeam că sunt mort. Nu era atât de rău. Nu m-ar fi durut prea mult. Apoi mi-am dat seama de realitate: încă eram legat. Îi puteam auzi râzând, dezvăluie fostul ostatic.

Bărbatul îşi aminteşte un episod dureors în cursul unei sesiuni de tortură care s-a încheiat cu legarea sa de o uşă cu cătuşe, cum a ajuns să "urle de durere".

Mi-au legat mâinile la spate şi m-au pus să stau pe un scaun, lângă uşă, cu mâinile ridicate în spate; apoi au tras scaunul şi am rămas agăţat acolo. Au făcut asta de vreo patru-cinci ori. Era foarte dureros. Ţipam de durere, îşi aminteşte fostul ostatic.

Răpit de aproximativ 40 de insurgenţi îmbrăcaţi în uniforme de poliţie, Peter Moore a fost eliberat pe 30 decembrie 2009.

Cei patru agenţi de pază care îl însoţeau au fost ucişi. Cadavrele a trei dintre aceştia au fost predate autorităţilor britanice.

La începutul lui ianuarie The Guardian scria că Gardienii Revoluţiei din Iran s-ar afla în spatele acestei răpiri.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi