Procesul unuia dintre fiii lui Gadhafi, amânat pentru luna iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre fiii fostului lider libian Muammar Gadhafi, Saadi, fugit în străinătate în timpul revoluţiei din Libia şi extrădat de Niger în martie anul trecut, a apărut duminică în faţa unui tribunal din Tripoli, informează Le Figaro, citat de Mediafax.  Procesul său a fost amânat, urmând să aibă loc în luna iulie.

"Procesul lui Saadi Gadhafi a fost amânat pentru 19 iulie de Tribunalul Tripoli-Sud", a declarat pentru Reuters un oficial din cadrul Ministerului libian de Justiţie, Sadik al-Sour. "Avocaţii apărării au solicitat mai mult timp pentru studierea dosarului şi pregătirea pledoariilor", a explicat el.

Saadi Gadhafi, în vârstă de 41 de ani, fost om de afaceri şi jucător profesionist de fotbal, este acuzat de uciderea unui fotbalist şi detenţii arbitrare. Un al fiu al fostului lider libian, Saif al-Islam, care a fost prezentat timp îndelungat drept un potenţial succesor al tatălui său, este ţinut prizonier de către foşti rebeli din Zenten, în vestul Libiei,  aceştia refuzând să-l predea Guvernului libian.

Saadi s-a refugiat în capitala Nigerului, Niamey, cu puţin timp înainte de prăbuşirea regimului tatălui său, în octombrie 2011. Autorităţile din Niger l-au extrădat pe 6 martie 2014, după ce Tripoli s-a angajat să-l trateze "în conformitate cu normele internaţionale privind tratamentul rezervat prizonierilor".

Saadi Gadhafi este vizat, de asemenea, de sancţiuni ONU, precum interdicţia de a călători şi blocarea averilor.

Muammar Gadhafi şi un alt fiu al său, Mutassim, au fost capturaţi şi ucişi de către foştii rebeli, pe 20 octombrie 2011, la Sirt, în centrul ţării.

În afară de Mutassim, alţi doi fii ai lui Muammar Gadhafi au fost ucişi în timpul insurecţiei libiene lansate în februarie 2011, şi anume Saif al-Arab, decedat în aprilie 2011 într-un raid efectuat de NATO, şi Khamis, mort în lupte în august 2011. Văduva liderului libian înlăturat de la putere, Safia Farkech, şi alţi trei copii ai săi - Ayesha, Hannibal şi Muhammad - s-au refugiat în august 2011 în Algeria.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie