O femeie declarată moartă a „înviat” în drum spre propria înmormântare

0
Publicat:

O femeie, în vârstă de 49 de ani, a „înviat” în drum spre propria înmormântare. Momentul șocant a avut loc în Thailanda, relatează Daily Mail.

Chataporn Sriphonla a „înviat”. Foto: Arhivă

Chataporn Sriphonla ar fi murit în timp ce era transportată de la un spital la casa ei din provincia Udon Thani, pe 29 iunie. În timp ce se aflau în drum spre districtul Ban Dung, paramedicii au crezut că Chataporn a încetat să mai respire și părea să fi murit. 

Mama ei, Mali, și-a sunat rudele pentru a anunța decesul. Mai mult decât atât, familia îndurerată a urmat tradiția budistă pentru o incinerare rapidă. Duba care transporta trupul femeii și-a schimbat destinația, iar „cadavrul” urma să fie ținut peste noapte la templul Wat Sri Phadung Pattana. 

Spre surprinderea oamenilor care se aflau în dubă, femeia „moartă” a deschis ochii. 

Deși nedumerită de „învierea” miraculoasă a fiicei sale, Mali și-a sunat din nou familia pentru a anunța vestea cea bună. 

Ulterior, Chataporn Sriphonla a fost transportată de urgență la Spitalul Ban Dung Crown Prince, unde se află în prezent sub supraveghere medicală, însoțită de fiica sa. 

Fiica mea a fost tratată de cancer la spital, dar medicii ne-au spus că are doar o șansă mică de supraviețuire”, a mărturisit Mali. „Am vrut ca ea să-și petreacă ultimele clipe alături de familie, așa că am rezolvat ca ea să fie dusă înapoi acasă”, a mai adăugat ea. 

Un alt incident asemănător a avut loc în luna iunie. O femeie, în vârstă de 76 de ani, din Ecuador, a „înviat” sub privirile rudelor. Bella Montoya a început să respire în timpul priveghiului.  

Mai multe pentru tine:
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil