Noul bilanţ de la Tianjin: 123 de morţi în explozia din China, dintre care 70 de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozia de la Tianjin a distrus peste 3,000 de automobile

Numărul morţilor din explozia ce a avut loc în oraşul nordic din China Tianjin a crescut la 123, anunţă agenţia de ştiri de stat Xinhua, citând informaţii aflate dintr-o conferinţă de presă a oficialilor ţinută duminică.

Dintre cele 123 de victime, 70 erau pompieri şi 7 ofiţeri de poliţie, notează Xinhua. 50 de persoane sunt încă date dispărute după explozia fatală ce a avut loc în urmă cu aproape două săptămâni, care a fost urmată de mai multe incendii, notează CNN.

Explozia a avut loc pe 12 august, la un depozit unde erau ţinute peste 700 de tone de substanţe periculoase, în special cianuri de sodiu. Exploziile au distrus o mare parte din oraşul Tianjin: 17.000 de case şi peste 170 de companii au fost afectate, iar 3.000 de maşini au fost distruse.

Trei incendii au fost raportate săptămâna trecută chiar la locul exploziei, în timp ce un al patrulea incendiu a avut loc la un centru de distribuire a automobilelor aflat în apropiere, dar care ar fi putut fi cauzat de arderea unui rezervor, potrivit Xinhua.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor